COD RUTIER 2021. Trotinetele electrice nu au voie pe trotuar şi pe zăpadă

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Trotinetele electrice trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu.

Prin hotărârea de luni se reglementează normele de conduită pentru conducătorii de trotinete electrice, similar conducătorilor de biciclete. De asemenea, sunt reglementate condiţiile tehnice pentru trotinetele electrice la fel ca în cazul celor prevăzute pentru biciclete, au anunţat reprezentanţii MAI.

Principalele reguli de circulaţie aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulaţia pe trotuar.

Trotinetele electrice trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii au obligaţia de a avea asupra lor actul de identitate.

Numărul cazurilor de COVID în București a explodat! Incidența a depășit 10 la mia de locuitori

De asemenea, este stabilită interdicţia conducătorilor de trotinete de a circula cu acestea atunci când se află sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive sau de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Totodată, este interzisă circulaţia cu trotineta electrică fără a menţine contactul cu solul sau de a circula cu aceasta atunci când nu sunt respectate condiţiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească.

Spre deosebire de regulile stabilite pentru conducătorii de biciclete, în cazul trotinetelor electrice, schimbarea direcţiei de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea.

În ceea ce priveşte condiţiile tehnice pentru trotinetele electrice, acestea trebuie să fie dotate cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie, respectiv cu un dispozitiv de frânare eficace şi să fie dotate cu sistem de avertizare sonoră, echipate, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, cu lumini şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțele au clarificat
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF

pixel