Companiile care au fentat degringolata bursieră din SUA

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
A fost una dintre cele mai negre săptămâni ale anului pentru bursele americane. Au scăzut, iar unele chiar s-au prăbușit, acțiunile companiilor tehnologice, din domeniul financiar, petrolier și comercial. Totuși, pe fondul acestui negativ aparent total, s-au găsit firme care nu numai că au rămas pe linia de plutire, dar s-au scumpit. 

Alexion Pharmaceuticals

Nu întâmplător, Alexion Pharmaceuticals se numără printre favoriții investitorilor. În trimestrul trei al acestui an, compania a afișat rezultate extraordinare, sporindu-și profitul cu 19,5%, care a ajuns, astfel, la 1 miliard de dolari.

Alexion dispune de oportunități bune pentru demonstra o creștere stabilă pe toată linia, cred analiștii de la Barclays Capital. Iar motorul acestei ascensiuni este alimentat, în opinia experților, în special de vânzările preparatului Soliris, folosit în tratamentele pentru afecțiuni autoimune grave.

Campbell Soup

Bilanțul financiar pozitiv pe trimestrul trei și prognozele încurajatoare au propulsat compania Campbell Soup, specializat în produse alimentare, printre liderii de creștere. În perioada de referință, vânzările au progresat cu 25%. Astfel că, în timp ce acțiunile altor companii scădeau, titlurile Campbell Soup s-au scumpit cu 5,46%.

Microsoft

”Microsoft se descurcă mai bine decât concurenții lui din sectorul tehnologic, ale căror acțiuni coboară vertiginos”, scria Bloomberg. Investitorii preferă Microsoft pentru rezultatele stabile ale companiei fondată de Bill Gates, care diferă în mod avantajos de rezultatele unor companii orientate spre consumatori, precum Apple și Amazon. Astfel că, în timp ce acțiunile Amazon și Apple au demonstrat, de la începutul lunii octombrie, o scădere de peste 20% fiecare, Microsoft s-a ieftinit cu numai 11%.

”Numeroși investitori consideră Microsoft drept locul unde își pot lăsa capitalul pe durata perioadei de nervozitate”, spun analiștii de la Wedbush.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vameși
Liberty Galați
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF
HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

ANOFM: Creştere a ratei şomajului

A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.

Mugur Tolici
Benzinărie / Foto: Freepik
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik

pixel