Compensare combustibil. S-a modificat termenul limită pentru depunerea cererilor

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Statul compensează prețul combustibililor
Statul compensează prețul combustibililor
Noua prevedere se regăsește într-o Hotărâre care modifică altă Hotărâre de Guvern și care se aplică deja de la 1 noiembrie 2022.

Este vorba despre Hotărârea nr. 1334/2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 667/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil pentru alimentarea motoarelor, ca urmare a conflictului armat din Ucraina, precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vigoare deja de la 01 noiembrie 2022.

Potrivit documentului, pentru alimentările efectuate în trimestrul IV, respectiv în perioada 1 octombrie- 15 noiembrie 2022, cererea de compensare a creşterii preţului la combustibil se depune în intervalul 15-30 noiembrie 2022 – nu până la 1 decembrie, așa cum era prevăzut inițial.

De amintit că ajutorul de stat se acordă pentru combustibilul utilizat pentru următoarele situații

1. Transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone;

2. Transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată ce depăşeşte 3,5 tone, dar nu mai mult de 7,5 tone;

3. transportul rutier de mărfuri naţional şi internaţional contra cost, cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de vehicule destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată ce depăşeşte 2,5 tone, dar nu mai mult de 3,5 tone;

4. Transportul de persoane, regulat şi ocazional, inclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de grant şi nu depăşeşte echivalentul în lei a 400.000 de euro per întreprindere. Toate valorile utilizate sunt în valoare brută, înainte de deducerea taxelor şi impozitelor, precizează Legestart.

Criza energetică subminează puterea industrială a Europei

Companiile industriale europene trebuie și fac economie la energie pe fondul costurilor în creștere și a dificultăților apărute pe linie de aprovizionare. Că este așa o demonstrează scăderea cererii de gaze naturale și de electricitate în ultimul trimestru.

Deși o lună octombrie neobișnuit de caldă și previziunile privind o iarnă blândă au contribuit la scăderea prețurilor, gazele naturale din SUA costă încă aproximativ o cincime din cât plătesc companiile din Europa."Multe companii pur și simplu abandonează producția", a subliniat Patrick Lammers, membru al consiliului de administrație al companiei de utilități E.ON, la o conferință organizată luna trecută la Londra. "Ei cer de fapt să se destructureze. Acest lucru ar putea duce la o dezindustrializare foarte rapidă a Europei, a adăugat el.

Activitatea manufacturieră din zona euro a atins luna aceasta cel mai slab nivel din mai 2020, semn că Europa se îndreaptă spre o recesiune.

Agenția Internațională a Energiei estimează că cererea europeană de gaze industriale a scăzut cu 25% în al treilea trimestru față de anul precedent. Evoluție pusă de analiști pe seama opririlor pe scară largă, deoarece creșterile de eficiență nu ar fi fost suficiente pentru a produce astfel de economii. "Facem tot ce putem pentru a preveni o reducere a activității industriale", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Dar, pe măsură ce vremea se răcește și gospodăriile dau drumul la căldură, sectorul industrial va fi primul care va suferi reduceri în cazul în care va exista o penurie, avertizează economiștii.

Multe companii își vor muta producția în SUA

De zeci de ani, industria europeană își mută producțiile în locuri unde forța de muncă este mai ieftină și costurile sunt mai mici, dar analiștii spun că actuala criză energetică accelerează acest exod.

"Dacă prețurile la energie rămân atât de ridicate încât o parte din industria europeană devine structural necompetitivă, fabricile se vor închide și se vor muta în SUA, unde există multă energie ieftină", a declarat Daniel Kral, economist senior la Oxford Economics. De exemplu, producția de aluminiu primar din UE ... Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr

pixel