Conflict armat, soldat cu morți, la granița dintre China și India

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ladakh este un punct fierbinte de la granița dintre India și China
Ladakh este un punct fierbinte de la granița dintre India și China
Cel puţin 12 soldaţi indieni au fost ucişi într-o 'confruntare violentă' cu armata chineză la frontiera disputată din Ladakh (nordul Indiei), sursă de vii tensiuni militare din luna mai între cei doi giganţi asiatici, transmite AFP, citând un comunicat al armatei indiene.

China a acuzat India că se face vinovată de incident pentru că a încălcat de două ori frontiera, dar nu a anunţat oficial victime în rândul armatei sale. În schimb, redactorul-şef al publicaţiei Global Times, tipărită de Cotidianul Poporului, oficiosul Partidului Comunist Chinez, a declarat că şi armata chineză a suferit pierderi. ''Din ce ştiu, şi partea chineză a suferit pierderi în confruntările din Valea Galwan'', a scris pe Twitter Hu Xijin, fără a oferi alte detalii.

Trupe ale celor armate s-au implicat la începutul lunii mai în mai multe înfruntări tensionate de-a lungul graniţei comune, mai ales în regiunea muntoasă Ladakh. Cele două părţi au afirmat atunci că vor să 'rezolve pe cale paşnică' această criză.

'În timpul procesului de detensionare în curs în Valea Galwan, noaptea trecută s-a produs o confruntare violentă care a făcut victime de cele două părţi. Pierderile de vieţi de partea indiană numără un ofiţer şi doi soldaţi', a declarat marţi un purtător de cuvânt al armatei indiene.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Zhao Lijia, a declarat presei că 'trupe indiene au încălcat grav la 15 iunie consensul bilateral şi au trecut frontiera în două rânduri, după care au întreprins acţiuni ilegale şi au provocat şi atacat soldaţi chinezi, având ca rezultat o gravă confruntare fizică'.

SUA și China, față în față. Va fi o întâlnire cu scântei

Potrivit armatei indiene, ofiţeri de rang înalt ai celor două armate discută în prezent pe teren pentru a dezamorsa situaţia.

În urma negocierilor între generali ai celor două părţi în urmă cu zece zile, a fost convenit un proces de dezangajare militară în anumite zone disputate din Ladakh.

'China şi India sunt de acord pentru a continua să rezolvăm problemele bilaterale prin dialog şi consultare', a indicat purtătorul de cuvânt al Beijingului.

'Chemăm încă o dată India (...) să-şi ţină sub control trupele de la frontieră. Nu treceţi frontiera, nu provocaţi tulburări', a adăugat Zhao Lijia.

La începutul lunii mai, militari indieni şi chinezi s-au implicat în confruntări cu pumni, pietre şi bastoane în regiunea Sikkim, din estul Indiei. Ciocnirile s-au soldat cu mai mulţi răniţi.

Trupele chineze avansaseră de asemenea în zone considerate de India ca situate pe teritoriul Ladakh, ceea ce a determinat guvernul de la New Delhi să trimită întăriri în regiune.

India şi China au mai multe litigii teritoriale ce datează de multă vreme, în sectoarele Ladakh şi Arunachal Pradesh (est).

Cel mai recent conflict deschis între cele mai populate două ţări de pe planetă a fost războiul-fulger din 1962 din Himalaya, când trupele indiene au fost înfrânte rapid de armata chineză. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Datoria guvernamentală a depăşit 56% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală)...

Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Italia / sursa: Freepik.com / @frimufilms
Apple / sursa foto: Flickr.com
Freepik.com
Freepik.com

O cantitate enormă de zahăr urmează să fie aruncată pe piaţă

Recoltă record de trestie de zahăr în India: fermierii...

Euro-dolar / FOTO: Freepik
Navă cargo / Foto: Freepik

Exporturile Chinei către Statele Unite s-au prăbuşit

Exporturile Chinei au crescut luna trecută mai puţin...

Evaluare / FOTO: Freepik
Banca Națională a României
Freepik.com
Donald Trump vorbește la telefon
Renault / FOTO: Unsplash

Renault va fabrica drone în Ucraina

Renault urmează să se instaleze în Ucraina pentru a...

Mină de suprafață / Foto: Freepik
nicusor dan - FOTO: Agerpres
migratie - FOTO: Freepik@ruslan23-02
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat

pixel