Confuzie fiscală în sectorul petrolului și gazelor! Companiile nu știu ce impozite să plătească!

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Condultant / Foto: Freepik
Condultant / Foto: Freepik
Camera Consultanților Fiscali solicită clarificări Ministerului Finanțelor privind plata impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și a impozitului suplimentar pe cifra de afaceri din petrol și gaze (ICAS)

Camera Consultanților Fiscali (CCF) atrage atenția Ministerului Finanțelor asupra unor neclarități majore în aplicarea legislației fiscale privind impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) și impozitul suplimentar pe cifra de afaceri din activitățile de petrol și gaze naturale (ICAS). Într-o adresă oficială transmisă zilele acestea, CCF semnalează existența unui comportament neunitar al companiilor, unele dintre acestea alegând să plătească doar IMCA, în timp ce altele achită atât impozitul pe profit, cât și ICAS.

Divergențe de interpretare: IMCA sau ICAS?

Potrivit Camerei Consultanților Fiscali, în practică s-a constatat că unii operatori economici au decis să aplice doar impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), stabilit la 1%, pe motiv că acesta este mai mare decât impozitul pe profit calculat pentru anul 2024. Acest lucru s-a întâmplat chiar și în cazul companiilor care au obținut venituri din activități specifice sectorului petrolului și gazelor.

Pe de altă parte, alte firme au interpretat că sunt obligate să achite impozitul pe profit, indiferent de valoarea acestuia, și, suplimentar, să plătească și impozitul pe cifra de afaceri din petrol și gaze (ICAS), stabilit la 0,5%.

„Înțelegerea noastră, la nivelul anului 2024, este că agenții economici care obțin venituri din activități de petrol și gaze trebuie să plătească, pe lângă impozitul pe profit, și acest impozit specific pe cifra de afaceri (ICAS)”, a precizat Dan Manolescu, președintele CCF.

Companiile riscă penalități din cauza aplicării neunitare a legislației

Doru Dudaș, președintele Comitetului Fiscal din cadrul CCF, avertizează că lipsa unor clarificări oficiale urgente poate conduce la aplicarea incorectă și neunitară a reglementărilor fiscale, ceea ce va atrage, inevitabil, sancțiuni drastice din partea organelor de control fiscal.

„Pentru anul 2024 nu mai pot fi realizate modificări legislative. În acest context, solicităm clarificări pentru a evita sancțiuni viitoare asupra contribuabililor care, din cauza interpretării confuze a legii, ar putea aplica greșit prevederile legale”, a subliniat Doru Dudaș.

Guvernul a stabilit noi reguli pentru impozitul suplimentar ICAS

Pe 31 ianuarie 2025, Guvernul a adoptat un act normativ care reglementează expres obligația de plată a impozitului suplimentar pe cifra de afaceri (ICAS) pentru toate persoanele juridice ce desfășoară activități în domeniul petrolului și gazelor naturale. Ordonanța prevede că impozitul se aplică atât activităților principale, cât și celor secundare desfășurate de companii în aceste sectoare, conform codurilor CAEN prevăzute.

Totodată, ordonanța clarifică obligația de plată a ICAS pentru persoanele juridice străine, inclusiv cele care livrează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul României fără a avea un sediu permanent. Pentru aceste entități, s-a instituit obligativitatea constituirii unei garanții financiare de 1.000.000 euro, precum și desemnarea unui reprezentant fiscal care să gestioneze calculul, declararea și plata impozitului.

Excepții și reguli de ieșire din sistemul de impozitare ICAS

Conform noilor reglementări, există și excluderi din sfera de aplicare a ICAS. Astfel, sunt exceptate anumite categorii de contribuabili care au obținut venituri din vânzarea de combustibili solizi, naftalină, ulei de încălzire, petrol lampant, hidrogen, produse lubrifiante și de răcire, în condiții specifice stabilite de lege.

În plus, ordonanța prevede reguli clare privind intrarea și ieșirea din sistemul de impozitare ICAS pentru persoanele juridice care încep sau încetează activitățile în sectoarele petrol și gaze naturale. Totodată, s-a stabilit că ICAS nu intră în sfera convențiilor internaționale de evitare a dublei impuneri semnate de România.

CCF cere confirmări de la Ministerul Finanțelor

În acest context, Camera Consultanților Fiscali a solicitat oficial Ministerului Finanțelor confirmarea faptului că interpretarea privind aplicarea cumulativă a impozitului pe profit și a ICAS pentru anul 2024 este corectă.

„Clarificarea rapidă a legislației este esențială, pentru a evita ca agenții economici să fie puși în situația de a suporta consecințele unei aplicări greșite a normelor fiscale, din motive ce nu le pot fi imputate”, a transmis CCF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...

Foto: Freepik.com

pixel