Consiliul Concurenței recomadă facilitarea refinanțărilor

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Încă o zi cu scăderi pentru ROBOR – 18.01.2023
Încă o zi cu scăderi pentru ROBOR – 18.01.2023
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, marţi, la Arad, că instituţia pe care o conduce va reitera recomandările făcute Guvernului şi Parlamentului pentru a facilita refinanţările, astfel încât oamenii să îşi poată muta mai uşor creditele la alte bănci, care oferă contracte noi şi mai avantajoase decât cele încheiate în trecut. 

"Noi ne dorim să facilităm refinanţarea, ca să fie o concurenţă. E important ca oamenii să nu fie ţinuţi prizonieri. Dacă ai intrat într-un contract şi îţi dai seama că nu e foarte bun, au apărut contracte mai bune în piaţă între timp, trebuie să facem să fie cât mai uşor să te muţi de pe contractul mai prost pe contractul mai nou şi mai bun. Acesta a fost şi rostul pentru care am eliminat comisionul de rambursare anticipată, să nu te ţină banca prizonier, să nu fii pedepsit atunci când vrei să te muţi la altă bancă. (...) Vom relua subiectul şi ne vom reitera recomandările pe care le-am făcut Guvernului şi Parlamentului pentru a facilita refinanţările", a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei. 

Citește și România va avea o aplicație pentru monitorizarea prețurilor

Bogdan Chiriţoiu a adăugat: "Dacă nu putem aplica regulile noi, modul nou de calcul al dobânzilor, nu le putem aplica creditelor în derulare, atunci hai să facem să fie mai uşor pentru oameni să se mute de pe creditele astea vechi pe creditele noi, dacă ele se dovedesc mai avantajoase". 

Preşedintele Consiliului Concurenţei a precizat că BNR "a făcut un pas mare în toamnă, cu noile reguli privind refinanţările". 

Bogdan Chiriţoiu a fost prezent, marţi, în Arad, pentru a se informa cu privire la problemele din domeniu ale autorităţilor locale şi companiilor din regiunea Vest, având o serie de întâlniri cu părţile interesate de legislaţia cu privire la concurenţă şi ajutoarele de stat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...


pixel