Avalanșă de obligații fiscale pe 26 ianuarie: zeci de declarații trebuie depuse la ANAF
Luni, 26 ianuarie, este una...
"Calea ferată din România, din punctul de vedere al calităţii, în fiecare an se degradează, lasă de dorit. Aceasta se exprimă prin viteza de circulaţie foarte mică, de circa 44 de kilometri la oră în medie la călători şi nu mai vorbim la nivelul transportului de marfă, unde a scăzut în ultima vreme de la 18 kilometri la oră la 15-16 kilometri la oră", a arătat Şeclăman.
În schimb, în ţările dezvoltate se vorbeşte deja de viteze de 250 de kilometri pe oră pentru transportul feroviar de călători, a arătat el.
"Investiţia principală, dacă vrem să dezvoltăm transportul feroviar de călători şi de marfă, trebuie să fie îndreptată către infrastructură, să existe programe naţionale, care să aducă bani de la bugetul de stat şi de la fondurile europene, astfel încât să putem ajunge cât de cât din urmă ţările dezvoltate. Mă refer la viteze astronomice pentru noi, când vorbim de transportul de călători, de 250 de kilometri pe oră, pe când la noi cea mai mare viteză este de 160 de kilometri la oră, pe tronsonul Bucureşti - Constanţa, recent modernizat", a continuat Şeclăman, citat de Agerpres.
El a criticat CFR SA pentru faptul că a pierdut sume uriaşe la rectificările bugetare, tocmai pentru că nu şi-a urmărit planul de investiţii şi nu a fost în stare să direcţioneze banii acolo unde era nevoie. "Pentru că nu s-a făcut acest lucru, iar la rectificările bugetare CFR SA nu a venit să ceară redirecţionarea sumelor necheltuite, aceşti bani s-au tot strâns ca profit şi au fost la finele anului 2016 de 600 de milioane de lei, cu tot cu impozitul pe profit, iar aceşti bani au fost viraţi în conturile statului român, în loc să fie folosiţi pentru investiţii, reparaţii, modernizări", a explicat reprezentantul autorităţii de concurenţă.
În consecinţă, a arătat el, anul următor, în 2017, Ministerul Finanţelor a alocat cu 19% mai puţini bani pentru investiţii în infrastructura feroviară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Luni, 26 ianuarie, este una...
Ministerul Finanțelor a...
Ministerul Economiei,...
Președintele Consiliul...
Bursele americane au deschis...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...
Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...
Ministerul Finanțelor a...
Parlamentul European a adoptat...
Biroul din Turcia al...
Inflația din România se află pe...
Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...
Agenția Națională de...
Grupul francez Lactalis a...
Preşedintele american Donald...
Prețul aurului a urcat miercuri...
Asociaţia Prosumatorilor şi...
Cea mai mare centrală nucleară...
Rezultatul votului de miercuri...
Piețele financiare au...
Ţinta de deficit bugetar pentru...
Banca Națională a României a...