Consiliul Fiscal reacționează dur după rectificare bugetară

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Rectificarea bugetară vizează suplimentarea fondurilor pentru Ministerul Sănătății
Rectificarea bugetară vizează suplimentarea fondurilor pentru Ministerul Sănătății
Proiectul celei de-a doua rectificări bugetare consfinţeşte un derapaj bugetar de proporţii, iar principalii factori care au condus la acest rezultat sunt de natură permanentă şi, prin urmare, dificil de corectat, apreciază Consiliul Fiscal, care recomandă, în context, măsuri credibile de consolidare bugetară.

"Proiectul celei de-a doua rectificări bugetare consfinţeşte un derapaj bugetar de proporţii, iar principalii factori care au condus la acest rezultat sunt de natură permanentă şi, prin urmare, dificil de corectat. Mai mult (...), balanţa riscurilor cu privire la noua proiecţie de sold bugetar este înclinată uşor pe partea negativă, respectiv înregistrarea unui deficit bugetar mai ridicat, având drept surse posibile nerealizări la nivelul veniturilor nefiscale şi depăşiri ale cheltuielilor cu bunuri şi servicii. În sens contrar poate acţiona o reducere, comparativ cu nivelul bugetat, a cheltuielilor de investiţii, în condiţiile în care ecartul dintre nivelul planificat şi execuţia la zi este încă relativ ridicat", arată opinia Consiliului Fiscal, cu privire la cea de-a doua rectificare bugetară.

Consiliul atrage, însă, atenţia, că o consolidare bugetară nu este posibilă în condiţiile menţinerii calendarului actual de aplicare a noii legi a pensiilor şi a coordonatelor actuale ale politicii fiscal-bugetare.

Potrivit sursei citate, pe termen mediu, deficitul bugetar va fi influenţat considerabil de noua lege a pensiilor, care implică cheltuieli suplimentare comparativ cu anul 2019 de 0,7% din PIB în anul 2020, 2,7% din PIB în anul 2021, respectiv 3,7% din PIB în anul 2022.

"Consolidarea bugetară nu este posibilă în condiţiile menţinerii calendarului actual de aplicare a noii legi a pensiilor şi a coordonatelor actuale ale politicii fiscal-bugetare. Această afirmaţie are în vedere ipoteza că nu este credibilă o creştere majoră şi rapidă a veniturilor fiscale prin îmbunătăţirea colectării, care să permită menţinerea actualului calendar de aplicare a legii pensiilor", se arată în document.

Daniel Dăianu: Suntem o economie cu putinţe limitate

Consiliul Fiscal aminteşte că proiectul de rectificare bugetară, aprobat joi de Guvern, consemnează o revizuire descendentă, de o amploare fără precedent de la adoptarea LRFB (Legea Responsabilităţii Fiscal-Bugetare, n.r.), a veniturilor totale ale bugetului general consolidat (-18,3 miliarde de lei), în timp ce cheltuielile bugetare totale se diminuează doar într-o măsură mult mai redusă (-2,1 miliarde de lei). În aceste condiţii, deficitul bugetar, potrivit metodologiei naţionale, se majorează cu 16,3 miliarde de lei până la un nivel de 44,7 miliarde de lei, echivalentul a 4,3% din PIB, sau mai mult cu 1,54 puncte procentuale faţă de nivelul asumat anterior.

"Astfel, depăşirea considerabilă a pragului de 3% pentru deficitul bugetar potrivit metodologiei europene, dincolo de care CE poate declanşa procedura de deficit excesiv, este iminentă", subliniază Consiliul Fiscal.

În viziunea specialiştilor, majorarea deficitului bugetar comparativ cu prima rectificare bugetară are loc în principal ca urmare a reducerii estimărilor privind încasări din TVA (-3,4 miliarde de lei), contribuţii de asigurări sociale (-2,9 miliarde de lei), taxa pe utilizarea bunurilor ca urmare a neorganizării în acest an a licitaţiei pentru închirierea benzilor de frecvenţă 5G (-2,4 miliarde de lei), alte sume primite de la UE pentru programele operaţionale finanţate în cadrul obiectivului convergenţă ca urmare a refuzului CE cu privire la decontarea post factum din fonduri europene a unor proiecte finanţate iniţial din fonduri naţionale (-1,8 miliarde de lei), reducerea estimărilor privind veniturile nefiscale (- 900 milioane de lei) precum şi a majorării cheltuielilor de asistenţă socială (+3,5 miliarde de lei) şi a celor de capital (+1,1 miliarde de lei).

Referitor la modificarea semnificativă în scădere a proiecţiei de venituri, Consiliul Fiscal menţionează că această măsură a fost determinată de nerealizarea plusului de încasări având drept surse reducerea evaziunii fiscale şi amnistia fiscală, nematerializarea la nivelul scontat a absorbţiei de fonduri UE şi a veniturilor nefiscale, precum şi de deteriorarea cadrului macroeconomic.

Totodată, revizuirea negativă a cheltuielilor bugetare totale survine, în principal, din scăderea cheltuielilor de investiţii în condiţiile în care alocările pentru asistenţă socială sunt suplimentate masiv, explică sursa citată.

În final, opinia Consiliului Fiscal, semnată de către preşedintele instituţiei, Daniel Dăianu, recomandă ca proiectul de buget pentru anul 2020 să răspundă dezideratului obiectiv de consolidare bugetară prin semnalarea unei schimbări de tendinţă, necesară atât din perspectiva apărării echilibrelor macroeconomice şi robusteţii economiei, cât şi din cea a respectării regulilor fiscale europene şi naţionale.

Guvernul a aprobat, joi, cea de-a doua rectificare a bugetului din acest an, deficitul fiind majorat de la 2,76% la 4,4% din Produsul intern brut (PIB).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr

pixel