Consiliul Naţional al Elevilor: Vom solicita AMÂNAREA începerii anul şcolar

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Consiliul Naţional al Elevilor: Vom solicita AMÂNAREA începerii anul şcolar
Consiliul Naţional al Elevilor: Vom solicita AMÂNAREA începerii anul şcolar
Consiliul Naţional al Elevilor ar putea solicita amânarea începerii anului şcolar, în contextul în care autorităţile "nu comunică nicio măsură clară şi concretă" privind reîntoarcerea la cursuri.

"Anul şcolar va începe cu dacă şi cu parcă. La momentul de faţă, asta e tot ceea ce am primit din partea statului român: bănuieli, presupuneri şi lipsă de asumare. Dacă situaţia va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul şcolar, până când autorităţile vor lua în serios deschiderea şcolilor şi nu vor mai juca la cacealma siguranţa elevilor din România", a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Rareş Voicu, potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie: Randamentul elevilor în învăţământul online e prost

Totodată, Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezacordul cu privire la declaraţiile "evazive şi incerte" venite din partea autorităţilor, care, susţin reprezentanţii elevilor, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, "nu comunică nicio măsură clară şi concretă" privind reîntoarcerea la cursuri.

CNE consideră că măsurile prezentate până în acest moment de autorităţi denotă "o lipsă acută de responsabilitate", având în vedere faptul că existenţa materialelor sanitare pentru toţi elevii este "vitală", în contextul începerii anului şcolar în format fizic, în majoritatea localităţilor din România.

"Într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală (...). În acelaşi timp, lipsa dispozitivelor conectate la internet, pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a asumat să le achiziţioneze încă de la începutul verii, va avea ca rezultat direct privarea de dreptul la învăţătură a mii de elevi aflaţi în imposibilitatea de a-şi continua parcursul educaţional în format online", se mai arată în comunicatul amintit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik
Freepik.com
Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Muncitori
Tichete de valoare
Bani
Cumparaturi online. Foto: Pexels.com
Bani
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Pistol. Foto: Freepik.com
Birou firma. Foto: Freepik.com

pixel