Contract de închiriere 2021. Au intervenit câteva schimbări

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Sunt detalii ce trebuie știute
Sunt detalii ce trebuie știute
Fără alte introduceri, intrând direct în subiect. Deci, ce s-a schimbat. În primul rând, legislația ce reglementează aceste aspecte nu mai prevede obligația de a înregistra contractul la Fisc în termen de 30 de zile de la închiriere. De precizat că nu este o noutate absolută, regula fiind deja valabilă, dar, judecând după întrebările cititorilor, se pare că nu este cunoscută.

"Contractul de locaţiune se consideră încheiat îndată ce părţile au convenit asupra bunului şi preţului", se precizează în Codul civil. Nu mai sunt necesare drumuri la notar pentru autentificarea actului, astfel încât să devină un contract valabil, pur și simplu pentru că legea nu prevede necesitatea aceasta.

De asemenea, valabilitatea contractului nu este condiționată de înregistrarea sa la Fisc - contractul e perfect valabil și dacă e un simplu înscris sub semnătură privată, între cele două părți.

În schimb, persoanele ce obțin venituri din chirii sunt obligați să completeze declarația unică pentru impozitarea acestor venituri.

În ceea ce privește prețul de închiriere, el poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestații. Indiferend de formă, el trebuie trecută în contract. Dacă se modifică, prin comun acord, trebuie făcut un act adițional la contract și precizată noua valoare.

Citește și Creșterea pensiilor. Orban știe RĂSPUNSUL! Când vor fi majorate

Dacă în contract nu se trece nimic referitor la perioada închirierii, chiriașul poate să iasă din înțelegere anunțându-l pe proprietar, cu puțin timp înainte, dar cu respectarea unui termen de preaviz, astfel:

- 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare;

- 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună.

Dacă a fost prevăzut un termen, e necesar ca în contract să fi fost prevăzut că proprietarul are dreptul să-l dea afară mai devreme pe chiriaș pentru a putea face acest lucru (evident, cu respectarea preavizului de 60 de zile, conform Codului civil).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Guvernul României
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei

pixel