Copii români, cei mai sănătoși din Uniunea Europeană

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Alocatiile cresc în aprilie
Alocatiile cresc în aprilie
Peste 95% dintre copiii cu vârsta sub 16 ani din Uniunea Europeană prezentau la nivelul anului 2017 o stare de sănătate bună sau foarte bună şi mai puţin de 5% se confruntau cu limitări ale activităţii pe fondul problemelor de sănătate, potrivit datelor publicate marţi de Eurostat. 

Conform sursei citate, România a fost în 2017 pe primul loc în UE când vine vorba de sănătatea copiilor sub 16 ani, 99,4% dintre aceştia având o stare de sănătate bună sau foarte bună, cel mai ridicat procent din UE. Doar 0,4% aveau o stare de sănătate proastă, în timp ce restul de 0,2% aveau o stare de sănătate rezonabilă. 

Pe categorii de vârstă, în 2017, în Uniunea Europeană, procentul copiilor cu vârsta sub cinci ani care prezentau o stare de sănătate bună sau foarte bună varia între 92,4% în Estonia şi peste 99% în Bulgaria, Malta, România şi Italia. În cazul copiilor cu vârsta între cinci şi nouă ani, proporţia celor care prezentau o stare de sănătate bună sau foarte bună era cea mai mică în Portugalia (89,3%) şi cea mai mare în România (99,8%). Pentru copiii cu vârsta între 10 şi 15 ani, procentul celor cu o stare de sănătate bună sau foarte bună varia între 90% în Letonia şi peste 98% în România. 

În aproape toate statele membre UE, sub 1% dintre copiii cu vârsta sub cinci ani se confruntau cu limitări ale activităţii din cauza problemelor de sănătate. Excepţii se înregistrau în Marea Britanie, unde 1,1% dintre copiii cu vârsta sub cinci ani se confruntau cu limitări ale activităţii din cauza problemelor de sănătate, Belgia (1,4%), Finlanda (1,5%) şi Austria (1,6%). 

Aceste date se bazează pe rezultatele sondajelor din statisticile UE referitoare la venit şi la condiţiile de viaţă (EU-SILC). 

Citește și: Buget 2019, PREMIERĂ. Domeniul care primește cei mai mulți bani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel