Curs BNR vineri, 30 ianuarie: euro urcă ușor, aurul scade puternic
Banca Națională a României a...
Comitetul constituit la nivelul Poştei Române oferă personalului poştal echipamentul logistic necesar în situația actuală, astfel încât persoanele aflate în carantină sau autoizolare de către Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică, să poată primi corespondenţa şi drepturile băneşti. Poşta Română a emis instrucţiuni privind tratarea corespondenţei şi a modului de distribuire a tuturor prestaţiilor sociale. Astfel, se asigură o permanentă informare a personalului operaţional cu toate recomandările primite din partea instituţiilor implicate.
În acest sens, a fost transmisă către reţeaua operaţională adresa Ministerul Sănătăţii nr. 260/06.03.2020, prin care se subliniază că persoanele aflate în izolare la domiciliu nu constituie un potenţial pericol de transmitere a bolii, întrucât acestea la momentul izolării sunt examinate şi testate negativ pentru COVID-19.
Pensionarii își vor primi banii. Coronavirusul nu este o piedică
Ce se întâmplă cu pensiile
Potrivit recomandărilor primite, „drepturile sociale pot fi livrate persoanelor în urma unor măsuri minime, dar necesare, de protecţie, cum ar fi păstrarea unei distanţe mai mari de 2 metri faţă de persoana izolată care urmează să îşi primească drepturile sociale. Astfel, factorii şi agenţii poştali vor folosi un echipament minim de protecţie constând în măşti, ochelari de protecţie, mănuşi şi un dezinfectant pentru mâini”. Operatorul naţional de servicii poştale a pus la dispoziţia salariaţilor echipamentul necesar pentru protecţie, în vederea diminuării riscului de contractare a COVID-19.
Poşta Română reiterează faptul că toate prestaţiile sociale vor ajunge la beneficiari conform termenelor stabilite cu partenerii de contract, distribuirea acestora nefiind, astfel, afectată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Banca Națională a României a...
Legea care modifică regimul...
Un ordin recent al Agenția...
Datoria publică a României este...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Gigantul farmaceutic danez Novo...
Autoritățile introduc noi...
Președintele Chinei, Xi...
Rata șomajului în formă...
Rusia a lansat în noaptea de...
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...