Coronavirus: Primul deces înregistrat în Europa

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Un turist chinez în vârstă de 80 de ani, infectat cu noul coronavirus şi internat în Franţa
Un turist chinez în vârstă de 80 de ani, infectat cu noul coronavirus şi internat în Franţa
Un turist chinez în vârstă de 80 de ani, infectat cu noul coronavirus şi internat în Franţa de la sfârşitul lunii ianuarie, a murit, acesta fiind primul deces din această cauză înregistrat în Europa, a anunţat sâmbătă ministrul francez al Sănătăţii, Agnčs Buzyn, citat de Reuters şi AFP. 

Victima este un bărbat originar din provincia chineză Hubei, regiunea aflată în centrul epidemiei, care a sosit în Franţa la data de 16 ianuarie şi a fost internat la 25 ianuarie în condiţii de izolare, relatează agenţia DPA.

Coronavirus. Două treimi din populația lumii s-ar putea infecta

Fiica bărbatului a fost de asemenea internată în spital cu virusul Covid-19, însă viaţa sa este în afara oricărui pericol şi urmează să fie externată curând, a spus Buzyn.

Decesul este ''primul din afara Asiei, primul din Europa'', a subliniat ministrul în timpul unei informări de presă.

Anterior, doar trei decese fuseseră raportate în afara Chinei continentale, în Filipine, Hong Kong şi Japonia.

''Am fost informată aseară'' despre aceast deces, a precizat Agnčs Buzyn. Starea de sănătate a acestui pacient, internat la spitalul Bichat din Paris, ''s-a deteriorat rapid şi de câteva zile se afla în stare critică'', a adăugat ministrul.

Şase pacienţi din cele unsprezece cazuri confirmate cu coronavirus în Franţa rămân internaţi, iar starea lor de sănătate nu suscită îngrijorări, printre aceştia numărându-se cei cinci britanici infectaţi în Alpi, în timp ce patru sunt vindecaţi, a adăugat Buzyn.

Epidemia de pneumonie virală cu virusul Covid19, detectată în China în decembrie în provincia Hubei, a infectat peste 66.000 de persoane şi a provocat decesul a peste 1.500 în ţară.

În afara Chinei continentale, aproape 600 de cazuri de contaminare au fost confirmate în aproximativ treizeci de ţări şi teritorii, inclusiv un prim caz anunţat vineri pe continentul african.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursă / Foto: Freepik

Bursa de Valori Bucureşti a închis săptămâna pe roşu

BVB a închis pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a...

Baterii / Foto: Freepik
ANAF
Schimb valutar / Foto: Pexels
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Hidroelectrica
La benzinărie
Ionuț Moșteanu
Marian Vanghelie

Marian Vanghelie, executat silit de ANAF

ANAF a declanșat procedura de executare silită împotriva...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR
Lingouri de aur

Azi se hotărăște soarta pensiilor magistraților

Ședință extraordinară de guvern vineri pentru proiectul...

Rezervoare de petrol

China a ieșit la cumpărături și barilul respiră din nou

Rafinăriile independente ale Chinei – cunoscutele...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Cyril Ramaphosa și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Cloudflare / Foto: DCBusiness
TVA / Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Șofer / sursa: Freepik.com
AI. Foto: Freepik.com
Funcționari / Foto: Arhiva DCBusiness

Șoc în administrație. ANAF taie banii primăriilor

ANAF taie banii primăriilor care încalcă legea. Bugetele...

Foto: Pexels.com
Dolari și aur / Foto: Freepik
Veniți pentru ce venituri trebuie completată declarația unică
Pensionari în parc / Foto: Freepik

pixel