Covid-19. Veste şoc: LOCKDOWN într-un oraş cu 9 milioane de locuitori

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Pandemia este departe de a se fi încheiat, chiar dacă multe ţări, inclusiv România, au eliminat restricţiile. 

Oraşul chinez Shenyang, cu nouă milioane de locuitori, a fost plasat marţi în lockdown, în contextul în care China se confruntă în această perioadă cu cea mai gravă recrudescenţă epidemică înregistrată după 2020, punând la grea încercare aşa-numita sa strategie ''zero-COVID'', potrivit AFP.

Oraşul industrial Shenyang, unde se află sediile multor fabrici, inclusiv cel al constructorului german de automobile BMW, şi-a plasat rezidenţii în izolare la domiciliu începând de marţi.

Oraşul este capitala provinciei Liaoning, învecinată cu Jilin, epicentrul valului epidemic actual, provocat de varianta Omicron.

Ministrul chinez al Sănătăţii a raportat marţi 4.770 de noi cazuri pozitive la nivel naţional. Un bilanţ foarte redus în comparaţie cu alte ţări din lume, dar ridicat pentru China şi strategia sa ''zero-COVID''.

Graţie lockdownurilor, plasării în carantină la sosirea pe teritoriul ţării şi a monitorizării deplasărilor, această ţară a ţinut sub control epidemia timp de doi ani, ceea ce le-a permis chinezilor să ducă o viaţă aproape normală.

Însă această strategie, care a redus numărul deceselor - 4.638 de morţi de la debutul pandemiei, potrivit statisticilor oficiale -, a afectat economia gigantului asiatic.

Preşedintele Xi Jinping a lansat un apel săptămâna trecută pentru ''minimalizarea'' impactului epidemiei asupra economiei, respingând în acelaşi timp o relaxare semnificativă a strategiei ''zero-COVID''.

La Shanghai, unde numărul cazurilor pozitive este de ordinul sutelor în fiecare zi, autorităţile locale optează pentru o carantinare foarte exactă a clădirilor în care sunt raportate cazuri de COVID-19, în locul plasării în carantină generală a întregului oraş.

În Jilin, provincia cea mai afectată, autorităţile chineze au anunţat luni că au recepţionat 10.000 de doze de medicamente anti-COVID-19 produse de Pfizer. Este probabil pentru prima dată când medicamentul Paxlovid este utilizat în China.

Citeşte şi: Preţul unui alt produs de bază, afectat de război. Se anunţă "creşteri dramatice", spun analiştii

De săptămâna trecută, provincia impune restricţii de deplasare. Locuitorii nu au voie să-şi părăsească localitatea, iar mai multe oraşe izolează populaţia la domiciliu.

Metropola tehnologică Shenzhen, cu 17,5 milioane de locuitori, a anunţat luni o relaxarea progresivă a unui lockdown strict, după ce a relaxat deja anumite restricţii în scopul minimalizării impactului asupra uzinelor şi a portului local.

Ministrul chinez al Sănătăţii a semnalat vineri că doar 51% dintre persoanele de peste 80 de ani din China continentală au primit cel puţin două doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19.

Acest fapt reprezintă o sursă de îngrijorare având în vedere că în teritoriul semi-autonom Hong Kong, un important focar epidemiologic supraaglomerează spitalele şi face victime în rândul persoanelor vârstnice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Risipa alimentara. Freepik.com
Documente ANAF. Freepik.com
Banca Naționala a României
foto:Facebook Glovo
Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Nuclearelectrica / Foto: Arhivă
Foto ilustrativ
Foto: Reuters
Freepik.com
Fermier / Foto: Freepik

Cum vor fi afectați fermierii români de noile reguli UE

Comisia de Agricultură a Parlamentului European a...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Curtea de Conturi Europeana
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
Oameni traversează strada

România, la un pas de sancțiuni dure de la Bruxelles

România riscă să intre din nou în vizorul Comisiei...

Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
OMV Petrom
Freepik.com

Leul recuperează teren în faţa euro şi a dolarului

Curs valutar BNR, 12 septembrie 2025.

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
ANAF. Freepik.com
BVB
foto: pexels.com
factura. Freepik.com
Dolari. Freepik.com

Dolarul își revine uşor, dar rămâne sub presiune

Fed, în prim-plan: investitorii pariază pe reducerea...

Freepik.com

pixel