Covid-19. Cum dispar epidemiile? Unele dintre ele, niciodată

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Măsurile de prevenție au fost sfinte aproape în toate cazurile
Măsurile de prevenție au fost sfinte aproape în toate cazurile
Vaccin, medicament, stoparea canalelor de răspândire... Unele epidemii au fost eradicate, altele stopate sau au dispărut de la sine. Care va fi finalul pandemiei de covid-19, greu de spus. Unii afirmă că SARS-CoV-2 va rămâne printre oameni mult timp de acum înainte. Mai exact până la găsirea unui vaccin capabil să distrugă definitiv noul coronavirus. Deocamdată însă, acest obiectiv pare imposibil de realizat.

Epidemiologii nu încetează să declare că, în absența unui vaccin sau a unui medicament eficace, nu trebuie să se renunțe la măsurile de precauție, având în vedere că SARS-CoV-2 continuă să facă ravagii în lume. Ideea că în perioada de vară agresivitatea noului coronavirus va scădea s-a dovedit, până acum, exagerată. Iar așa cum arată situația în prezent, sfârșitul pandemiei este încă departe. 

Gripa spaniolă

Spălatul mâinilor, interdicția de mânca pe stradă, de a arunca resturi, obligativitatea măștii în spații închise, dar și deschise, închiderea școlilor și serviciilor religioase, a teatrelor etc. Gripa spaniolă, soldată cu 50 de milioane de morți între 1918 și 1920, a testat toate aceste măsuri și s-a stins grație imunității colective. Prețul, estimat în număr de decese și bolnavi, a fost uriaș.

MERS

Sindromul respirator din Orientul Mijlociu, MERS, a fost identificate pentru prima dată în 2012, în Arabia Saudită. Simptomele au fost febră, tuse, dificultăți de respirație, uneori tulburări gastro-intestinale. În general, virusul s-a dovedit letal pentru persoanele care sufereau deja de alte afecțiuni, de la diabet și insuficiență cardiacă, la infecții pulmonare patologice și deficiență imunitară. 

Nu s-a găsit un vaccin sau tratament specific, singurele măsuri care au permis stoparea epidemiei fiind ”evitarea contactelor apropiate cu persoane infectate și, în Orientul Mijlociu, evitarea contactatelor cu dromaderi, cu secrețiile acestora sau consumul produselor de la aceste animale”, după cum a explicat Institutul Pasteur. Și de această dată, izolarea și distanțarea au permis limitarea răspândirii virusului. 

Ebola

Descoperit în 1979 și responsabil de o primă epidemie în Sudan și Congo, virusul virusul Ebola a reapărut în 2014 în Africa de Vest, unde a cauzat 11.000 de morți între 2014 și 2016. Spre deosebire de covid-19, virusul nu se transmite prin aer, ci prin contact direct cu sânge contaminat sau cu animale sălbatice. Prin urmare, este mai ușor de prevenit prin stricte măsuri de igienă. Mai multe vaccinuri au fost puse la punct. 

Citește și Speranțe SPULBERATE! Un vaccin nu va elimina PANDEMIA

SARS

Prima epidemie provocată de virusul SARS a afectat în special Asia, cu peste 8000 de cazuri și 774 de morți în întreaga llume, între 2002 și 2003. În cazul SARS, transmiterea s-a făcut doar prin contact apropiat și prelungit cu persoanele foarte bolnave. Carantinarea precoce a persoanelor infectate încă de la începutul epidemiei în China și Hong Kong, precum și controale sporire la frontiere au blocat o răspândire masivă. În fine, se pare câ la SARS un rol l-a jucat factorul sezonieri, epidemia dispărând de la sine la începutul primăverii. 

Zika 

Din aceeași familie cu febra galbenă sau dengue, virusul Zika a declanșat o epidemie în mai mult de 30 de țări din America de Sud, America centrală și în Caraibe, în 2016. S-au înregistrat între 20.000 și 35.000 de cazuri, foarte rare în Europa. Transmis de țânțari și provocând simptome de tip gripal (febră, dureri de cap, etc) virusul a antrenat grave complicații la nou-născuți și la femeile însărcinate. O luptă eficientă împotriva țânțarilor a permis eradicarea epidemiei, deși virusul este încă prezent în regiune. 

Unele epidemii nu dispar niciodată

Există posibilitatea ca virusul SARS-CoV-2 să nu dispară niciodată, este de părere profesorul Etienne Decroly, director de cercetare la CNRS. ”Virusul transmis de animal nu poate fi eradicat, pentru că sursa, rezervorul persistă. Singurele care pot fi eradicate sunt cele unde omul este singurul rezervor, precum variola, rujeola sau polio”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
freepik.com
freepik.com
Premierul Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
TVA / Foto: DCBusiness
Foto: Freepik.com
Pompe de petrol
Investiții / Foto: Freepik
Uniunea Europeana
Vedere aeriană a unei localități / Foto: Freepik
Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen
Bursa de Valori București
Centre de date / FOTO: Freepik
Bărbat cu umbrelă roșie merge prin ploaie / Foto: MTI
Pensionari
Donald Trump și fii săi, Eric Trump și Donald Trump Jr. la Casa Albă
Dosare / Foto: Arhivă
ANAF și insolvența / Foto: DCBusiness
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale
ABandonul nou născuților a devenit un fenomen extrem de grav
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Goldman Sachs, New York
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
Date personale / Foto: Freepik
Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska

Trump după întrevederea cu Putin: O întâlnire de nota 10

Președintele american Donald Trump a confirmat, într-un...

Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014

pixel