COVID-19. Franța se închide? Declarația unui ministru

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Există o posibilitate
Există o posibilitate
Intrarea Franţei într-un nou lockdown, care ar fi cel de-al treilea, nu este exclusă de autorităţi în cazul agravării situaţiei epidemice, a avertizat ministrul sănătăţii, Olivier Véran, într-un interviu oferit publicaţiei Journal du Dimanche, cu ocazia lansării campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 pe teritoriul francez, transmite duminică AFP.

"Nu excludem măsurile care pot fi necesare pentru protejarea populaţiei. Acest lucru nu înseamnă că am luat deja o hotărâre, însă continuăm să monitorizăm situaţia din oră în oră", a declarat ministrul francez.

Autorităţile franceze se tem de un al treilea val pandemic care s-ar putea produce în săptămânile următoare, după sărbătorile de sfârşit de an, mai ales că virusul continuă să se răspândească rapid, cu o medie de peste 10.000 de cazuri de infectare detectate pe zi.

"Obiectivul de 5.000 (de cazuri de infectare pe zi) se îndepărtează. Iar presiunea asupra sistemului de sănătate rămâne puternică, cu 1.500 de spitalizări pe zi, presiune care a scăzut foarte puţin în cazul unităţilor de terapie intensivă", a notat ministrul care s-a declarat gata să ia "măsurile necesare dacă situaţia se va agrava".

Citește și OMS revine și anunță: Ar putea fi și mai RĂU

Situaţia este deja îngrijorătoare în "Grand Est, în Bourgogne-Franche-Comté (centru-est) şi în departamentul Alpes-Maritimes (sud-est), începând cu Nisa, cu o creştere a incidenţei în cazul persoanelor în vârstă din anumite zone rurale", conform oficialului francez.

Mai mulţi primari din estul Franţei, printre care şi cel din Reims, solicită de mai multe zile "reînchiderea anumitor zone sau chiar un lockdown la nivel naţional", mai notează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Muncitori
Tichete de valoare
Bani
Cumparaturi online. Foto: Pexels.com
Bani
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Pistol. Foto: Freepik.com
Birou firma. Foto: Freepik.com
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Drujba. Foto: Freepik.com

IKEA cumpără 24.000 de hectare de pădure

IKEA își extinde „pădurea” în Europa: achiziție uriașă...

Glob de ciocolata. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bani / Foto: DCBusiness

Mecanism nou pentru proiectele suspendate din PNRR

Guvernul lansează în dezbatere un proiect de OUG care...

Tineri așteaptă trenul într-o gară / Foto: Freepik
Sam Altman, CEO Open AI
Metale rare
Sistemul Arrow 3 / Foto: Israel Aerospace Industries
Curs valutar. Sursa: Freepik.com

pixel