Covid-19 în Rusia lui Putin. Cum sunt consultați pacienții

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Sunt 200 de cadre medicale
Sunt 200 de cadre medicale
Diagnosticată pozitiv, o tânără moscovită se adresează din fața calculatorului de acasă medicului în grija căruia se află. Stau de vorbă de câte ori este nevoie. Pacienta povestește cum se simte, ce simptome are, trăgând, din când în când cu ochiul pe notițe. 

În Rusia, toate persoanele cărora le-a fost depistat noul virus trebuie să țină un jurnal de sănătate, consemnând tot ce li se pare anormal la starea lor. De la PC-ul său, medicul Sevana Mamedova ascultă, înregistrează conversația și face recomandările necesare. 

Bolnavii de covid-19 care manifestă forme ușoare nu sunt internați. Dacă nu doresc să stea acasă, sunt cazați într-unul dintre hotelurile moscovite alocate în acest scop. Ei sunt observați de la distanță de medici care pot solicita spitalizarea dacă starea de sănătate a pacienților se agravează.

Epicentrul epidemiei

Cadrele medicale lucrează dintr-un centru recent deschis. Unitatea dispune de mai multe ambulanțe, ce se pot deplasa rapid la domiciul pacienților cu probleme. Amenajat în imensa clădire unei școli, centrul de telemedicină reprezintă unul dintre proiectele de combatere a coronavirusului lansate la Moscova, epicentrul epidemiei din Rusia.

Alt mare proiect este construirea unui spital pentru îngrijirea pacienților atinși de covid-19. Lucrările se apropie de final. Potrivit datelor publicate miercuri, în Rusia se înregistrează 5841 cazuri de contaminare confirmate, 72 de morți și 580 de vindecați.

”Centrul de telemedicină a fost înființat special pentru pacienții cu covid-19 a căror stare le permite să stea acasă și să fie monitorizați în permanență”, explică medicul Andrei Tiajelnikov, care înainte de pandemie conducea o mare clinică privată. Are în subordine peste 200 de colegi. Majoritatea sunt generaliști, alături de pediatrii și psihologi. Toți pacienții centrului au fost, în prealabil, consultați de un medic în persoană.Se lucrează în regim de 12 cu 24 de ore. Sunt pauze pentru odihnă și pentru masă. Centrul are program de lucru non-stop, iar o consultație durează în jur de 15 minute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com

pixel