Credit destinat cultivatorilor de tomate

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Un IFN se implică în acordarea de credite pentru cultivatorii de roșii
Un IFN se implică în acordarea de credite pentru cultivatorii de roșii
Patria Credit IFN lansează un credit destinat legumicultorilor care cultivă tomate şi care sunt interesaţi să acceseze fonduri înainte de acordarea subvenţiei de stat pentru producţie, potrivit unui comunicat al băncii, remis marţi AGERPRES.

Programul, intitulat "Creditul Punte Tomatina", se adresează legumicultorilor înscrişi în programul de stimulare a producţiei de tomate şi acordă, în avans, o sumă de până la 70% din subvenţia aprobată, cu un maxim 10.000 de lei. Creditul se acordă rapid, banii sunt disponibili în doar două zile de la solicitarea creditării, iar plata creditului se realizează la încasarea subvenţiei, precizează Patria Credit IFN.

Banca spune că a implementat mai multe măsuri pentru protejarea sănătăţii clienţilor şi angajaţilor, printre care se numără reducerea programului de lucru la intervalul 09:00 - 15:00 şi instalarea unor căsuţe poştale la intrarea în fiecare unitate, unde pot fi colectate actele pentru dosare de creditare aflate deja în lucru.

Cum se poate amâna plata ratelor. Normele metodologice, publicate în MO

De asemenea, Patria Credit IFN recomandă clienţilor şi utilizarea de soluţii digitale: compania a pus la dispoziţie opţiunea de creditare online, prin care clienţii sunt ghidaţi de angajaţi pentru finalizarea procesului. În cazul clienţilor deja existenţi, Patria Credit IFN recomandă utilizarea serviciului de plată online a ratelor, cu cardul, direct pe site-ul companiei. Acest nou serviciu a fost implementat la începutul acestui an şi deja este utilizat de o parte dintre clienţi.

Patria Credit IFN SA este o instituţie financiară nebancară (IFN) specializată în finanţarea agricultorilor şi a microintreprinderilor, în special din mediul rural. Patria Credit IFN SA este membră a Grupului Patria Bank, grup deţinut de Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi ezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW), BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Președintele Nicușor Dan
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Circulația s-a redeschis pe Transalpina / Foto: Oana Pavelescu
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Transportor GNL / sursa foto: Freepik.com /@sharpiloandrey
Christine Lagarde / Foto: BCE / Flickr
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
freepik.com
Yuan vs dolar. Foto: Freepik.com
Aragaz / Foto: Freepik
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Cupru / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Gaza / Foto: Agerpres / Xinhua / Rizek Abdeljawad
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale

Crește numărul pensiilor speciale. Cât plătește statul?

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în...

Protest masiv No Kings la New York / Foto: David J Harris Jr. / Facebook
Panou fotovoltaic

pixel