Criza politică se adâncește în Polonia. Țara riscă să fie paralizată

Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Prin Varșovia
Prin Varșovia
Poliția l-a arestat pe fostul ministru de Interne, refugiat în palatul prezidențial. Iar conflictul dintre noul premier al țării, Donald Tusk, şi preşedintele Andrzej Duda, se acutizează.

Situația escaladează în Polonia. Criza politică care a zguduit ţara din luna trecută s-a agravat brusc în această săptămână, luând o întorsătură spectaculoasă şi îngrijorătoare. Marţi seară, poliţia a arestat doi foşti deputaţi ai PiS, partidul conservator şi naţionalist care a pierdut alegerile legislative din octombrie.

Forţele de ordine au fost nevoite să intre în palatul prezidenţial unde cei doi bărbaţi se refugiaseră la invitaţia şefului statului. Unul dintre cei doi foști deputați, Mariusz Kaminski, a fost ministru de Interne până în noiembrie anul trecut, în guvernul PiS.

Polarizare în creștere

Acest episod de confruntare între ”două Polonii” este, potrivit analiștilor, fără precedent în istoria țării. "De fapt, această criza politică şi constituţională nu a izbucnit acum, ea mocnește de mai bine de zece ani”, a apreciat Jaroslaw Szczepanski, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Varşovia. O criză care s-a amplificat de la an la an, ”semn al unei polarizări tot mai mari a țării, comparabilă cu ceea ce se constată în Statele Unite”, a adăugat analistul.

Diviziunea profundă a societăţii poloneze, ilustrată de recentul scrutin, se traduce astăzi prin conflictul de la vârful statului. Pe de o parte, Donald Tusk, premierul centrist, liberal și pro-european, la putere din 13 decembrie. Pe de altă parte, președintele Andrzej Duda, ce provine din PiS, partidul ultra-conservator şi eurosceptic și al cărui mandat se încheie în vara lui 2025. Luna trecută, conflictul a vizat televiziunea publică, a cărei conducere a fost destituită de noul Guvern.

Cei doi foşti deputaţi arestaţi în această săptămână au fost condamnaţi luna trecută la doi ani de închisoare pentru fals în acte și abuz de putere într-un caz care datează din 2007. Kaminski era, pe atunci, la cârma Biroului Central de Luptă Anticorupţie şi conducea o anchetă care viza un partid din coaliţia guvernamentală aflată la putere. PiS a sperat să slăbească acest partid pentru a guverna singur.

Cei doi politicieni au fost aleşi deputaţi la ultimele alegeri legislative din octombrie, dar justiţia le-a anulat mandatele. Ei își susțin că sunt nevinovați.

Curtea Supremă ar putea oferi soluția 

Donald Tusk a denunţat "un haos juridic fără precedent" provocat, în opinia sa, de PiS, care a condus Polonia timp de opt ani. Andrzej Duda s-a declarat "profund şocat" de arestarea fostului ministru şi a cerut eliberarea lui. Astăzi, va avea loc o manifestație împotriva guvernului.

În aceste condiţii, este greu de imaginat o ieşire din criză. Pentru Jaroslaw Szczepanski, soluţia ar putea veni din partea Curţii Supreme, care ar putea decide eliberarea celor doi bărbaţi, confirmând, totodată, anularea mandatului lor de deputat.

În caz contrar, escaladarea riscă să prindă viteză, cu riscul blocării totale a țării. Președintele Republicii dispune de un larg drept de veto care îi permite să se opună intrării în vigoare a legilor votate în Parlament.

Dincolo de cele două "tabere" - susţinătorii necondiţionaţi ai PiS pe de o parte, şi ai noului guvern pe de altă parte -, "o majoritate tăcută este îngrijorată de această situaţie de criză permanentă şi aspiră la linişte", crede Jaroslaw Szczepanski.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dragos Anastasiu / Foto: gov.ro
Contabilă la calculator / Foto: Freepik

RO e-Factura a devenit obligatorie pentru aceste entități

RO e-Factura devine obligatorie pentru ONG-uri și...

Alexandru Nazare
ANAF

ANAF urmează să aibă un nou șef

Adrian Nicușor Nica a fost desemnat pentru a prelua conducerea Agenției...

Bancnote
Noile telefoane Nothing
Bogdan Ivan și partenerii kazahi
Bursa de Valori București
Registrul Auto Roman
Ciprian Tătărușanu și Alin Dobre
George-Sergiu Niculescu
Foto: Freepik.com
Stradă din București, noaptea / Foto: Lawrence Krowdeed / Unsplash
Banca Națională a României

Cât aur şi valută are Banca Naţională în rezerve

La 30 iunie 2025, rezervele valutare la Banca Naţională...

DGAF
Foto: Facebook Finanțe Sed Lex
La birou / FOTO: Freepik
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Renault / FOTO: Unsplash

Guvernul prorogă RO e-Factura pentru două domenii economice

Guvernul a adoptat, prin Ordonanță de Urgență, abrogarea...

Freepik.com

ANAF intră şi în cimitire: Fraudă cu monumente funerare

ANAF informează că a identificat o fraudă de peste 1,3...

Strângere de mână / FOTO: Freepik

BBVA nu renunţă la preluarea Sabadell

Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat luni că va merge...

Bursa / Foto: Freepik
Protest spontan al unor angajați ai ANAF din Cluj-Napoca
Dragoș Pîslaru

pixel