Cu cât ar putea creşte TVA în 2025. Estimările specialiştilor

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
TVA / Grafică: DCBusiness
TVA / Grafică: DCBusiness
Anul viitor am putea vedea o creştere a TVA-ului, iar majorarea ar putea fi de 2-3 puncte procentuale, a declarat, luni, Alexandra Smedoiu, preşedintele Asociaţiei CFA România, la lansarea raportului "FY25 Macroeconomic Outlook".

"Anul acesta se pare că mergem din nou spre un deficit bugetar foarte mare, ceea ce înseamnă că spre finalul anului trebuie să ne gândim deja la măsurile pentru anul următor. Dacă ne uităm la componenţa veniturilor fiscale aş spune că cea mai probabilă este o creştere în zona de TVA, taxa pe valoare adăugată, taxarea consumului, pentru că consumul este cel care a susţinut până acum economia şi este considerată şi cea mai puţin dăunătoare taxă, în sensul că afectează mai puţin afacerile, investiţiile şi mai mult zona de consum.

Deci, din punctul acesta, spun că cea mai probabilă este creşterea TVA. În plus, ca şi cotă standard 19% suntem sub media Uniunii Europene, care este 21% şi există, bineînţeles şi multe tranzacţii care sunt făcute cu cote reduse, 0, 5, 9%. Probabil că vom vedea şi o reaşezare în zona aceasta. Mă aştept ca lucrurile acestea să fie discutate în spaţiul public şi anunţate probabil în decembrie. Sigur, avem o schimbare de guvern în decembrie şi probabil acesta este motivul pentru care lucrurile nu sunt clare", a spus Alexandra Smedoiu.



Ea a afirmat că modificarea ar putea să fie aplicată de la 1 ianuarie 2025. Alexandra Smedoiu a menţionat că, dacă România nu va lua măsuri, vor exista presiuni din partea creditorilor internaţionali şi va trebui să intervenim în cursul anului viitor.

De asemenea, ea a declarat că majorarea ar putea fi de 2 - 3 puncte procentuale, depinde de datele de la finalul anului.

"Când spun 2 - 3 s-ar putea să nu vorbim doar de cota nominală ci şi de reaşezarea tranzacţiilor care sunt cu cote reduse astfel încât per total să putem încasa mai mult. Sigur că întotdeauna când există o creştere a taxei există şi un efect de descurajare a consumului. Deci, creşterea nu se va vedea 1 la 1 în veniturile fiscale, însă acesta este un risc pe care va trebui să ni-l asumăm pentru a putea să realizăm o creştere pe zona de venituri fiscale", a spus Alexandra Smedoiu.



Potrivit preşedintelui CFA România, majorarea TVA afectează pe absolut toată lumea însă preponderent pe cei cu salarii mai mici, pentru că la nivelul acela se cheltuie cel mai mult pe parte de consum. Ea a afirmat că va fi interesant de văzut dacă vor exista măsuri de compensare pe partea acesta.

La rândul său, Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România, a declarat că anul viitor am putea avea un şoc inflaţionist cauzat de creşterea fiscalităţii.

"TVA-ul e foarte probabil să se majoreze. Asta va însemna o majorare a inflaţiei cu un echivalent. De exemplu, două puncte procentuale creştere de TVA înseamnă două puncte creştere de inflaţie. Deci de la undeva 4,5% anul acesta s-ar putea să ajungem din nou la 6% inflaţie, după care procesul dezinflaţionist va fi reluat", a spus Adrian Codirlaşu.

El a afirmat că spre finalul anului am putea reveni la o inflaţie de 4%.

Totodată, el a menţionat că anul acesta mai există o şedinţă de politică monetară a Băncii Naţionale a României în noiembrie şi este posibilă o reducere a ratei de dobândă cu 25 puncte de bază, iar anul viitor sunt posibile patru sau chiar mai multe reduceri, dar va depinde de ceea ce se întâmplă cu rata inflaţiei.

Conform raportului, anul acesta România ar putea înregistra o creştere economică de 1,5 - 1,7%, iar pentru anul viitor 1% sau recesiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

SPV, e-Factura, e-Transport, e-TVA / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Frunze de tutun puse la uscat / Foto: Freepik
Taxa auto se restituie
Contor electric / Foto: Arhivă

România, din nou în topul scumpirilor la energie din Europa

Prețul energiei electrice pe piața spot a crescut joi cu...

Aur / FOTO: Unsplash
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
BVB
Rob Jetten
La birou / FOTO: Freepik
Tarom
Portul Constanța
Ministerul Finanțelor
Delphi Economic Forum Bucharest
Taxe / FOTO: Freepik
Mașină veche, o rablă / FOTO: Facebook AFM
1 Cent. Foto: Freepik.com
Leonardo Badea
ANAF / Foto: DCBusiness
Casă de schimb valutar
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Blocul din Rahova unde a avut loc explozia din cauza acumulării de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Documente ANAF. Foto: Freepik.com

Obligații majore pentru firme până pe 31 octombrie

ANAF așteaptă declarațiile SAF-T și formularele de TVA...

Combină agricolă recoltează grâul / Foto / Freepik

pixel