Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani față de dolar
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Sancțiunile economice adoptate de blocul occidental și Japonia împotriva Rusiei în urma invaziei din Ucrainei în februarie 2022 au creat o multitudine de oportunități pentru multe țări aliate cu Moscova, sau nealiniate. Printre acestea, China, Hong Kong, Emiratele Arabe Unite, republicile din Caucaz și Asia Centrală dar și Turcia.
Acest membru NATO, care a condamnat agresiunea rusă împotriva Ucrainei dar a refuzat să adere la programul de sancțiuni, este unul dintre cei care exploatează cel mai bine contextul embargoului. Dovada este evoluția exporturilor în Rusia: de la 6 miliarde dolari, în 2021, la aproape 11 miliarde de dolari, în 2023, adică o creștere de 83,3% în doar doi ani.
În spatele acestor cifre, se află în mare parte mărfurile occidentale pe care Turcia le importă înainte de a le reexporta în Rusia, servind astfel drept platformă de tranzit. Mărfuri expediate prin companii locale, fondate în special de ruși. Potrivit Uniunii Camerelor de Comerț și a Bursei de Mărfuri (TOBB), între februarie 2022 și august 2023, aproape 2.000 de companii au fost înființate de oameni de afaceri ruși în țară, majoritatea fiind înregistrate sub eticheta „comerț angro nespecializat”.
Bunuri cu dublă utilizare
Acest circuit paralel, autorizat de autoritățile ruse într-un context de colaps al lanțurilor tradiționale de aprovizionare, constituie o binefacere pentru intermediarii turci. Dacă unele dintre mărfurile reexportate în Rusia sunt banale - îmbrăcăminte, alimente, produse cosmetice etc. -, altele, cu dublă utilizare, intră sub incidența sancțiunilor, deoarece pot fi folosite la fabricarea de echipamente militare.
Este cazul autovehiculelor, pieselor de schimb sau chiar electrocasnicelor și telefoanelor mobile ale căror componente pot fi recuperate și exploatate de industria militară rusă. Cu toate acestea, o mulțime de companii turcești au fost create în urma invaziei Ucrainei pentru a reexporta aceste mărfuri cruciale către mașina de război rusă. În ultimii doi ani, mașini și componente electronice în valoare de câteva zeci de milioane de dolari, precum semiconductori fabricați în Statele Unite sau Europa, au trecut în acest fel prin Turcia.
Suficient pentru a stârni mânia cancelariilor occidentale. În urma presiunilor insistente și a avertismentelor de la Washington și Bruxelles cu privire la eludarea sancțiunilor, în martie 2023, autoritățile turce s-au resemnat să controleze și să restricționeze trecerea mărfurilor sancționate în Rusia. Temporar însă.
Sancțiunile blocului occidental
„Deodată, Turcia a blocat brusc tranzitul mărfurilor sancționate, ceea ce a provocat panică pe piața logistică din Rusia”, mărturisește Katerina Zabrodkina, un consultant auto rus cu sediul în Bishkek, Kârgâzstan, care oferă servicii clienților europeni. „Acest lucru a cauzat o întârziere de aproximativ zece zile în expedierea mărfurilor, iar logisticienii ruși au fost nevoiți să negocieze separat emiterea unei declarații vamale pentru fiecare marfă, să furnizeze o mulțime de documente și să-i convingă pe turci să răspundă solicitărilor lor. Dar foarte repede, livrările s-au reluat”, subliniază ea.
Spre marea consternare, încă o dată, a blocului occidental. „Din păcate, în ultimele optsprezece până la douăzeci și patru de luni, am văzut că reexportul prin Turcia de componente cu dublă utilizare a crescut de șase ori”, a declarat secretarul adjunct al Trezoreriei SUA, Brian Nelson, în timpul unei vizite la Ankara. În total, Office of Foreign Assets Control (OFAC), agenția de pe lângă Trezoreria SUA responsabilă cu implementarea sancțiunilor, a plasat aproape treizeci de companii turcești și trei persoane pe lista sa neagră.
Printre aceștia, compania Azint Elektronik, un furnizor de electronice cu sediul la Istanbul, prins în noiembrie că a livrat circuite integrate occidentale în Rusia. Sau Berk Türken, un turc acuzat că, prin companiile sale, a ajutat serviciile ruse de informații să achiziționeze tehnologii în numele entităților sancționate.
Teama de represalii
Din 22 decembrie, când președintele Joe Biden a semnat un ordin executiv prin care interzice accesul la sistemul financiar al SUA pentru instituțiile financiare acuzate că au ajutat Rusia să eludeze sancțiunile, multe bănci turcești au întrerupt corespondența cu omologii din Rusia, de teama represaliilor, potrivit cotidianului economic rus ”Kommersant”.
Adică gata, s-a terminat? Dar și nu prea. Pentru că, așa cum a declarat, pentru același ”Kommersant”, președintele Asociației pentru Inovații Financiare din Rusia, Roman Prokhorov, va fi posibilă „efectuarea de plăți prin țări prietene din Caucaz și Asia Centrală”, dacă aceste probleme persistă în viitor. În noiembrie anul trecut, „Financial Times” a dezvăluit că Turcia reexportase deja bunuri sancționate în valoare de 158 de milioane de dolari către Rusia prin aceste țări în primele nouă luni ale anului 2023.
Creșterea explorărilor turcești spre Rusia
Dincolo de a servi drept platformă de tranzit pentru mărfurile occidentale – sancționate sau nu – Turcia a sporit exporturile de bunuri proprii către Rusia. „În perioada ianuarie – iulie, ne-am mărit exporturile către Rusia cu 83%, exporturi care au ajuns la o valoare de peste 183 de milioane de dolari”, s-a bucurat Mustafa Büyükegen, președintele Camerei de Industrie a orașului Konya, în centrul Anatoliei. „Producătorii noștri au exportat în Rusia piese de schimb pentru autovehicule, piese de mașini, cazane, produse din fier și oțel și materiale plastice”, a spus el, el însuși producător de îngrășăminte și pesticide.
Dacă includ mărfuri reexportate, datele sectoriale ale exporturilor turcești către Rusia rămân revelatoare: conform Adunării Exportatorilor Turci (TIM), în cursul anului 2023, exporturile turcești de utilaje către Rusia au crescut cu 78,5%. De asemenea, remarcăm creștere în sectorul industriei ușoare, (+45,5), aer condiționat (+70,5) și chiar sticlărie, ciment și ceramică (+48,8%).
„În urma războiului din Ucraina, multe companii occidentale au părăsit Rusia, ceea ce a creat un vid pe care noi, mărcile turcești, am început să-l umplem”, analizează Esra Kustemir, CEO al Taç Mutfak Esyalari, producător de articole de bucătărie de la periferia Istanbulului. „În ultimii doi ani, ne-au crescut cu peste 50% exporturile către Rusia și, de asemenea, livrăm o mulțime de produse prin platforme de comerț electronic”, se laudă ea.
Achiziții în Rusia
„Deoarece produsele occidentale continuă să fie vândute prin canale paralele, poziția comercială a companiilor turcești rămâne limitată”, spune Ivan Fediakov, directorul grupului de cercetare de piață INFOLine, cu sediul în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Cert este că, dintre cele unsprezece noi firme străine înființate în Rusia în 2022, cinci erau turce. În anul următor, au fost nouă dintr-un total de șaisprezece noi intrați. Cele mai multe dintre acestea sunt mărci de prêt-à-porter și de echipamente de uz casnic.
Mai multe grupuri turcești au cumpărat și activele rusești ale acestor companii occidentale care au părăsit deja Rusia sau intenționează să o facă. Ca și Arçelik care, în iunie 2022, a preluat activitățile producătorului american de electrocasnice Whirlpool pentru suma de 260 de milioane de euro. Este și cazul retailerului de pantofi FLO care a achiziționat mărcile locale ale mărcii americane Reebok în mai 2022, sau al producătorului de bere Anadolu Efes care, după fuzionarea cu grupul belgian de bere AB InBev din Rusia în 2018, se află acum în procesul de reluare a tuturor operațiunilor sale la fața locului.
„Turcii sun îndrăgiți în Rusia, care este o piață valoroasă, cu o cerere mare. Cele două țări mențin relații bune, acesta este un avantaj pentru noi”, rezumă, pragmatic, producătorul de ustensile de bucătărie Esra Kustemir.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Bitcoin, cea mai mare...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...