Cum puteți scăpa de penalitățile de ÎNTÂRZIERE la PLATA FACTURII

Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Care sunt explicațiile oferite
Care sunt explicațiile oferite
EXCLUSIV
Alexandru Sima a explicat oamenilor cum pot scăpa, fără să plătească nici măcar un leu, dacă au înregistrat o întârziere la plata facturilor.

"În cazul nefericit în care ați înregistrat o întârziere la plata facturilor de TV, internet sau telefonie vi s-au solicitat probabil de către operator și penalități de întârziere. De obicei acestea se învârt în jurul valorii de 0,5% din contravaloarea facturii pe fiecare zi de întârziere. 

Clauze abuzive

Instanțele au stabilit însă în practica lor că o asemenea penalitate, deși prevăzută în contract și acceptată implicit de către consumator, este abuzivă și nu poate produce efecte, întrucât încalcă legislația protecției consumatorului, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive. 

Despăgubire mare

Prin aplicarea unei astfel de clauze, sumele datorate cu titlu de penalități de întârziere ar putea ajunge să depășească contravaloarea facturii, constituind o despăgubire nejustificat de mare pe care consumatorul trebuie să i-o plătească operatorului", a declarat Sima.

Chemarea în judecată a operatorului / Operatorul va achita cheltuielile pe care consumatorul le-a făcut cu procesul

"Dacă vă aflați într-o astfel de situație, un prim pas este înregistrarea unei reclamații către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și informarea operatorului despre aceasta. De multe ori operatorii renunță la penalități după o astfel de sesizare de teama amenzilor pe care ANPC le poate aplica. Dacă însă acest demers nu are succes, singura opțiune care vă mai rămâne este chemarea în judecată a operatorului. Deși sumele datorate cu titlu de penalități de întârziere sunt adesea mici și poate părea că nu justifică o acțiune în instanță și cheltuielile pe care aceasta le implică, trebuie să știți că beneficiați de o procedură simplificată și de scurtă durată, iar în eventualitatea foarte probabilă a unui succes, operatorul va achita cheltuielile pe care consumatorul le-a făcut cu procesul.

Acest lucru este valabil doar pentru televiziune, internet sau telefonie? 

În teorie, un astfel de mecanism poate fi utilizat în orice relație contractuală pe care un consumator, deci o persoană fizică acționând în scop personal, o are cu un profesionist, însă cele mai multe litigii pe acest subiect apar în domeniul contractelor cu operatorilor de servicii de internet, telefonie sau televiziune. 

O ultimă precizare: Legea nu specifică un prag peste care penalitatea de întârziere devine abuzivă, dar practica instanțelor ne arată că o despăgubire de 0,1% pe zi sau mai puțin este adesea considerată justă și deci valabilă, pe când una de 0,5% pe zi sau mai mult are caracter abuziv." a explicat avocatul.

Alexandru Sima este Senior Associate în cadrul Săvescu și Asociații, Baroul București, Specializat în Drept civil și Drept comercial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com

pixel