Împrumuturi mai mari în octombrie: Finanţele majorează necesarul de finanţare la 7,99 miliarde lei

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Ministerul Finanţelor a împrumutat 1,1 miliarde de lei de la bănci prin două emisiuni de obligaţiuni de stat.

Ministerul Finanţelor a atras luni 1,1 miliarde de lei de la băncile comerciale, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Prima emisiune, cu o maturitate reziduală de 42 de luni, a avut o valoare nominală de 500 milioane de lei şi un randament mediu anual de 7,10%. Cererea băncilor a depăşit semnificativ oferta, subscrierile ridicându-se la 1,245 miliarde de lei. Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul intenţionează să atragă încă 75 milioane de lei, la acelaşi randament.

Cea de-a doua emisiune, cu o maturitate reziduală de 93 de luni, s-a ridicat la 600 milioane de lei, la un randament mediu de 7,11% pe an. Băncile au subscris titluri în valoare totală de 842,2 milioane de lei. Şi pentru această emisiune este prevăzută o licitaţie suplimentară marţi, pentru încă 90 milioane de lei.

În total, Ministerul Finanţelor a planificat pentru luna octombrie 2025 împrumuturi de 7 miliarde de lei de la băncile comerciale, la care se pot adăuga până la 990 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive.

Astfel, suma totală vizată, de 7,99 miliarde de lei, depăşeşte cu aproape 1 miliard de lei nivelul programat în septembrie (6,995 miliarde lei) şi va fi utilizată pentru refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice, precum şi pentru finanţarea deficitului bugetar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Guvernul României
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Contor de gaze / Foto: Freepik
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei

pixel