Cum se vor împărți cele opt miliarde de euro care vor intra în economia românească în următorii trei ani

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
investiții
investiții
Guvernul estimează că peste opt miliarde de euro vor intra în economia României în următorii trei ani, prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). Fondul va duce, printre altele, la apariția a numeroase fabrici în agricultură și industrie, dar și la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Șantierul Naval Constanța, C.E.C., Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-și poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziționeze noi capacități: flotă de avioane, nave, garnituri de tren, scrie în programul de Guvernare 2018-2020 al guvernului Dăncilă. 

Cele mai mari investiții ale Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) în următorii trei ani se vor realiza în sănătate, prin construcția unui spital republican și a 8 spitale regionale. Valoarea totală finanțată din FSDI este estimata la 3,5 mliarde de euro.

Alte trei mliliarde de euro vor viza construcția de autostrăzi și căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020. "FSDI împreună cu alte bănci internaționale, BEI, BERD și Banca Mondială, care și-au exprimat deja interesul în discuțiile pe care le-am avut, va construi, în parteneriat public – privat, autostrăzi pe care le va deține pentru o perioadă de 30 ani și care vor fi cedate înapoi statului român, pe măsură ce bugetul de stat va avea disponibilități pentru a le răscumpăra. Proiectele principale asupra cărora finanțatorii și-au arătat interesul sunt acelea care se susțin economic. Spre exemplu, cele care au un trafic care să susțină necesitatea unei autostrăzi, pentru a concura cu proiecte propuse de state vecine", scrie în programul de Guvernare 2018-2020. 

Potrivit documentului citat, sunt trei autostrăzi care se vor putea construi prin FSDI: o autostradă care să străbată munții între Transilvania și Moldova (Târgu Mureș - Iași), o a 2-a autostradă prin Sudul României, care să unească Transilvania cu Oltenia și Țara Românească (Timișoara - București) și o a 3-a care să unească Moldova cu Țara Românească (Iași - Bucureşti). În ceea ce privește calea ferată rapidă, finanțarea prioritară se va face pentru refacerea căii ferate și modernizarea acesteia, astfel încât să avem în România trenuri care circulă cu viteze de peste 100 km/h, din direcția Vest - 24 București, Chișinău - Iași - București, București - Constanța, București - Brașov. O altă industrie dezvoltată prin FSDI va fi cea de armament, prin modernizarea și extinderea capacităților fabricilor existente.

Industria de armament

O altă industrie dezvoltată prin FSDI va fi cea de armament, prin modernizarea și extinderea capacităților fabricilor existente, potrivit sursei citate. "Deși bugetul de stat se va diminua inițial cu 2,6 mlliarde lei, bani care nu se vor mai încasa din dividendele companiilor de stat, datorită activității economice puternice a FSDI, se vor încasa la buget sume din taxe și impozite de aproximativ 9 miliarde de lei. În acest fel, în 2020, surplusul anual adus la bugetul de stat de către FSDI va fi de cel puțin 6 mliarde de lei", se mai precizează în document. 

De unde vin banii în FSDI

Mai marii de la Guvern susțin că, pornind de la experiența unor state precum Norvegia, Franța, Italia sau Polonia, Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, a cărui valoare va depăși 10 miliarde de euro. Fondul se va putea folosi de veniturile din privatizări, din dividende ale acestor companii, precum și din veniturile provenite din emisiuni de obligațiuni sau din vânzarea de active neperformante (case de odihnă, hoteluri - aparținând unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul). Scopul fondului va fi acela de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susțină economic (deci cu un anumit grad de 23 profitabilitate), singur sau împreună cu alte fonduri de investiții sau cu investitori privați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel