Curs valutar. Dolarul surclasează din nou euro iar leul pierde în fața acestor valute. Aurul urca și mai mult

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Proprietarul Hobby Lobby va renunța la o firmă multimilionară. Află pentru ce
Proprietarul Hobby Lobby va renunța la o firmă multimilionară. Află pentru ce
Dolarul american este din nou mai scump decât moneda europeană, în condiţiile în care cursul afişat miercuri de banca centrală a indicat 4,9764 lei pentru un dolar, faţă de 4,9436 lei pentru un euro.

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9436 lei, în creştere cu 1,23 bani (0,25%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9313 lei.

Leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,9764 lei, în urcare cu 4,61 bani (0,94%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,9303 lei.

Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,1663 lei, în creştere cu 6,28 bani (1,23%), faţă de 5,1035 lei, cotaţia anterioară.

Pe de altă parte, gramul de aur s-a scumpit, miercuri, până la valoarea de 267,8972 lei, de la 264,2017 lei, în şedinţa precedentă.

În plan extern, dolarul american, o valoare de refugiu tradiţională în perioade de crize, a urcat miercuri până la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, în contextul în care Vladimir Putin a ordonat mobilizarea rezerviştilor iar traderii se aşteaptă la o nouă majorare semnificativă a dobânzii de bază din partea Rezervei Federale americane, informează Reuters.

Cursul valutar rezultat din cotaţiile anunţate, miercuri, de băncile autorizate să opereze pe piaţa valutară:

MONEDA SIMBOL RON

1 Euro EUR 4,9436
1 Dolar american USD 4,9764
1 Dolar australian AUD 3,3215
1 Leva bulgărească BGN 2,5276
1 Dolar canadian CAD 3,7239
1 Franc elveţian CHF 5,1663
1 Coroană cehă CZK 0,2007
1 Coroană daneză DKK 0,6648
1 Liră egipteană EGP 0,2561
1 Liră sterlină GBP 5,6466
100 Forinţi maghiari HUF 1,2298
100 Yeni japonezi JPY 3,4586
1 Leu moldovenesc MDL 0,2549
1 Coroană norvegiană NOK 0,4816
1 Zlot polonez PLN 1,0421
1 Rublă rusească RUB 0,0815
1 Coroană suedeză SEK 0,4528
1 Liră turcească TRY 0,2717
1 Rând sud-african ZAR 0,2817
1 Real brazilian BRL 0,9676
1 Renminbi chinezesc CNY 0,7065
1 Rupie indiană INR 0,0622
100 Woni sud-coreeni KRW 0,3574
1 Peso mexican MXN 0,2490
1 Dolar neo-zeelandez NZD 2,9338
1 Dinar sârbesc RSD 0,0421
1 Hryvna ucraineană UAH 0,1350
1 Dirham Emiratele Arabe AED 1,3549
1 Kuna croată HRK 0,6574
1 Baht thailandez THB 0,1340
1 Gram de aur XAU 267,8972
1 DST XDR 6,4235

Citește și: Curs valutar. Euro, la paritate cu dolarul. Aurul se scumpește iar

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...


pixel