Cursul BNR. Leul a pierdut teren, aurul s-a ieftinit

Autor: Delia Gheață
Data actualizării:
Data publicării:
Bani
Bani
Banca Națională a României a calculat valoarea leului comparativ cu principalele valute internaționale, curs valabil pentru astăzi, 19 iulie 2024. 

Moneda naţională s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9709 lei, în creştere cu 0,17 bani (+0,03%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9692 lei.

De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5670 lei, în creştere cu 2,02 bani (+0,44%), comparativ cu joi, când s-a situat la 4,5468 lei.

În schimb, moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,1374 lei, în scădere cu 0,59 bani (-0,12%), faţă de 5,1433 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a ieftinit, vineri, până la valoarea de 354,6908 lei, de la 360,6045 lei, în şedinţa precedentă. Merită menționat că, pe plan internațional, metalul galben a punctat, în cursul acestei săptămâni, două noi recorduri de valoare. Astăzi însă, prețul contractelor pe aur a scăzut, deși, potrivit analiștilor, starea de spirit a investitorilor s-a deteriorat în ultimele zile. 

Cursul valutar rezultat din cotaţiile anunţate, vineri, de băncile autorizate să opereze pe piaţa valutară:

MONEDA SIMBOL RON

1 Euro EUR 4,9709
1 Dolar american USD 4,5670
1 Dolar australian AUD 3,0560
1 Leva bulgărească BGN 2,5416
1 Dolar canadian CAD 3,3295
1 Franc elveţian CHF 5,1374
1 Coroană cehă CZK 0,1971
1 Coroană daneză DKK 0,6663
1 Liră egipteană EGP 0,0947
1 Liră sterlină GBP 5,8970
100 Forinţi maghiari HUF 1,2719
100 Yeni japonezi JPY 2,9025
1 Leu moldovenesc MDL 0,2567
1 Coroană norvegiană NOK 0,4199
1 Zlot polonez PLN 1,1599
1 Rublă rusească RUB 0,0519
1 Coroană suedeză SEK 0,4279
1 Liră turcească TRY 0,1380
1 Rand sud-african ZAR 0,2489
1 Real brazilian BRL 0,8237
1 Renminbi chinezesc CNY 0,6284
1 Rupie indiană INR 0,0546
100 Woni sud-coreeni KRW 0,3289
1 Peso mexican MXN 0,2541
1 Dolar neo-zeelandez NZD 2,7512
1 Dinar sârbesc RSD 0,0425
1 Hryvna ucraineană UAH 0,1100
1 Dirham Emiratele Arabe AED 1,2435
1 Baht thailandez THB 0,1259
1 Gram de aur XAU 354,6908
1 DST XDR 6,0565

Cursurile pieţei valutare sunt calculate de Banca Naţională a României pe baza cotaţiilor practicate de societăţile bancare autorizate să efectueze operaţiuni pe piaţa valutară. Lista nu implică obligativitatea utilizării cursurilor valutelor şi aurului în tranzacţii efective de schimb valutar şi înregistrări contabile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel