Cursurile școlare. Dan Vîlceanu: ”A fost o greşeală, o scăpare”

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Dan Vîlceanu: O să avem o lege a pensiilor cum este programată
Dan Vîlceanu: O să avem o lege a pensiilor cum este programată
Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a anunţat că Guvernul se va reuni luni pentru a remedia confuzia produsă în privința vacanței instituțiilor școlare private, după ce un articol ce prevedea suspendarea cursurilor şi era în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nu a mai fost preluat și în Hotărârea de Guvern. 

Dan Vîlceanu a spus, într-un interviu pentru digi24, că a fost vorba despre o "scăpare", o "greșeală" ce va fi remediată, dar articolul din decizia CNSU e "foarte clar", astfel că de marți, și școlile private vor putea intra în vacanță.

"Am fost anunţaţi că mâine (luni - n.r.) la ora 11:00 are loc o întâlnire în format hibrid și va fi remediată această greşeală care s-a făcut, astfel încât și şcolile private să se bucure de același tratament cu celelalte şcoli. 

Imediat cum se termină ședința, care va fi o ședință scurtă, doar pentru remedierea acestei greșeli, se va trimite la Monitorul Oficial", a precizat Vîlceanu.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că articolul din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ private, inclusiv în cele 21 de şcoli care funcţionează după programa altor state, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern cu restricţiile de luni. 

Citește și OMS, anunț de ultimă oră privind SFÂRȘITUL pandemiei

În acest mod s-a creat confuzie, neştiindu-se dacă acestea pot sau nu funcţiona. 

"Conform art. 8.1 din decizia CNSU, se suspendă prezența fizică din școlile și grădinițele private. Se suspendă prezența fizică înseamnă că școlile private pot organiza sau vacanță sau cursuri online. 

Din păcate, art 8.1, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern, motiv pentru care s-a instituit această confuzie. Ministerul Educației a avut datoria și a reglementat vacanța în unitățile de stat”, a declarat duminică Sorin Cîmpeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...

ANAF / Foto: DCBusiness
Rețea electrică / Foto: Freepik
Tren înzăpezit / Foto: Freepik

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza ninsorilor

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza...

Viscolul a închis mai multe drumuri
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ninsoarea a afectat transportul în comun din Capitală / Foto: Liliana Zamarcaru
Aeroportul Otopeni / Inquam Photos / Octav Ganea
Parlament
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Bursa de la Tokyo / Foto: Kakidai / Wikipedia
Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos
ANAF SAF-T
Viitoarea centrală SMR a Rolls-Royce
Veste bună pentru românii care dețin credite. Indicele ROBOR scade
Benzinărie

Carburanții urcă din nou. Cât plătești acum pentru un plin

Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...


pixel