Daea: ”Nu există niciun colţişor în ţară unde să nu avem secetă pedologică”

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Ministrul Agriculturii, pe teren
Ministrul Agriculturii, pe teren
Ministrul agriculturii Petre Daea a declarat că seceta pedologică "a ocupat toată ţara", iar de la intrarea Dunării în România şi până în judeţul Giurgiu nu există nicio posibilitate de irigare, pentru că nivelul fluviului a scăzut.

"Situaţia actuală se prezintă astfel: în România, din nefericire, temperaturile ridicate, lipsa de apă în sol, seceta pedologică, practic, a ocupat toată ţara. Nu există niciun colţişor în ţară unde să nu avem secetă pedologică, fac excepţii anumite suprafeţe mlăştinoase jos, care de altfel nu sunt în circuitul agricol al României. În atare situaţii, instrumentul sau calea obişnuită pe care o avem urmat şi instrumentul cu care să putem interveni a fost sistemul de irigaţii. Sistemul de irigaţii a fost pus în stare de funcţionare, pe fiecare sistem, pe fiecare zonă în parte. Din nefericire, aşa cum v-am informat şi eu astăzi, (...) până în judeţul Giurgiu nu avem nicio posibilitate de irigat, dat fiind faptul că nivelul Dunării a scăzut, apele s-au îndepărtat de mal. Practic, sunt zone unde, şi punctual la Zimnicea, unde plaja care s-a născut în urma retragerii apelor se întinde pe o lăţime de aproximativ 500 de metri", a afirmat Daea.

El a spus că s-a intervenit punctual, acolo unde s-a putut, prin dragarea canalelor de aspiraţie.

"Ce am făcut în aceste zone, am intervenit punctual, acolo unde era posibil, să dragăm canalele de aspiraţie, având în vedere faptul că ne gândim - care nu sunt astăzi funcţionale - ne gândim că în perioada următoare, având această posibilitate, să fim cu terenul pe uscat, să putem draga în aşa fel încât în momentul în care se ridică nivelul apei, să avem nivelul de exploatare. (...) Aseară spuneam că am plecat de la Brăila pentru a menţine în stare de funcţionare acel nod hidrotehnic, care înseamnă alimentarea a 250.000 de hectare. Este vorba de staţia de pompare care se aşează pe zece nave flotabile, care au 8-12 agregate de pompare în funcţiune şi au în spatele lor 250.000 de hectare care se irigă continuu, nu s-a întrerupt nicio clipă irigarea culturilor acolo. Azi-noapte am reuşit să aducem o dragă plutitoare, care să poată să cureţe în faţa aspersiei, în aşa fel încât să putem să mai alimentăm, nu ştiu cât timp", a explicat Daea.

El a adăugat că, din cauza nivelului scăzut al apei, sunt probleme de exploatare.

"Se pot rupe racordurile, pentru că sunt nave flotabile, se pot rupe racordurile cu uscatul şi de aici o serie întreagă de necazuri. Am dispus la faţă locului cu specialiştii care m-au însoţit să folosim nivelul pe care îl avem, să-l alimentăm prin măsurile pe care, spuneam, de dragare, iar atunci când nivelul nu ne va mai asigura posibilitatea de a iriga efectiv, să întrerupem irigarea culturilor, lucru pe care l-am comunicat şi fermierilor, în aşa fel încât să nu intrăm într-o altă situaţie grea de refacere a sistemului de irigaţii datorită exploatării în condiţii lipsite de siguranţă", a mai menţionat ministrul.

Petre Daea a adăugat că problema grea este a zootehniei, menţionând că în multe judeţe ale ţării nu se mai poate alimenta cu porumb fermele zootehnice

"Problema grea, însă, care se naşte aici, este problema zootehniei, dat fiind faptul că în multe judeţe ale ţării porumbul, ca şi furaj, nu mai poate alimenta fermele zootehnice care folosesc în raţia furajeră această cereală atât de necesară, motiv pentru care am dispus astăzi, în şedinţa operativă de la Ministerul Agriculturii (...), să luăm, să stabilim care sunt sursele de asigurare a furajelor, pentru a putea pune în legătură fermierii dintr-o parte în alta, în aşa fel încât fermele mari ale ţării să poată să furnizeze lapte pe tot parcursul şi să nu avem probleme din punct de vedere al alimentării cu acest produs", a mai spus ministrul Agriculturii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Christine Lagarde / Foto: BCE / Flickr
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
freepik.com
Yuan vs dolar. Foto: Freepik.com

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Se vor aduce noi modificări la Codul Fiscal
Aragaz / Foto: Freepik
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Cupru / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Gaza / Foto: Agerpres / Xinhua / Rizek Abdeljawad
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale

Crește numărul pensiilor speciale. Cât plătește statul?

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în...

Protest masiv No Kings la New York / Foto: David J Harris Jr. / Facebook
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal

pixel