Dăianu spune că România nu are acum decât două soluții pentru dezastrul economic

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Președintele Consiliului Fiscal critică dur lipsa de măsuri concrete și tergiversarea ajustării bugetare: „Plătim pentru nesăbuințele guvernărilor trecute”

România nu mai are timp de pierdut și trebuie să adopte rapid un pachet credibil de ajustare bugetară, avertizează Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal. Acesta a lansat un semnal de alarmă dur în cadrul conferinței anuale a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), subliniind că piețele financiare nu mai au răbdare, iar lipsa de realism din discursul public este periculoasă.

Sloganuri în loc de soluții: „Colectarea mai bună” nu mai salvează situația

„Noi trebuie să tăiem acest deficit bugetar și nu avem timp. Acest discurs – «să colectăm mai bine», «facem reforma statului» – sună bine, dar sunt sloganuri”, a declarat Dăianu, atrăgând atenția că asemenea idei nu pot fi prezentate în fața investitorilor, agențiilor de rating sau Comisiei Europene ca soluții viabile, în lipsa unor măsuri imediate și concrete.

Oficialul a explicat că eventualele îmbunătățiri în colectarea fiscală vor deveni vizibile abia în 2026, în timp ce presiunile externe asupra finanțelor publice sunt deja prezente. „Nu poți veni cu astfel de promisiuni în fața piețelor”, a spus el, adăugând că dialogul României cu Comisia Europeană este „fracturat”, o situație îngrijorătoare în contextul actual al procedurii de deficit excesiv.

Corecția este inevitabilă: fie prin tăieri, fie prin taxe mai mari

Dăianu susține că reducerea deficitului trebuie să aibă loc prin limitarea cererii agregate, fie prin reducerea cheltuielilor, fie prin creșteri de taxe. „Nici nu avem timp de fine tuning. Unii vorbesc despre optim fiscal, despre studii de impact. Noi trebuie să venim acum cu pachetul de corecție. Piețele nu iartă.”

În lipsa unui astfel de pachet credibil, reacția piețelor va fi „dezordonată” și severă pentru România. „Plătim pentru nesăbuințele celor care au guvernat. Dar nu avem ce face. Toți cetățenii români vor plăti, nu poți separa populația de deciziile politice anterioare”, a avertizat președintele Consiliului Fiscal.

Riscul retrogradării ratingului suveran: „Să sperăm că va exista un răgaz”

Daniel Dăianu a sugerat că România se află sub lupa agențiilor de rating, iar lipsa unui plan coerent de ajustare fiscală poate duce la o retrogradare a ratingului de țară. „Să sperăm că nu vom ajunge acolo, dar este esențial să apară acest pachet de corecție. Altfel, consecințele vor fi severe.”

Mesaj pentru BNR: „Politica fiscală nu trebuie să pună bețe în roate politicii monetare”

În final, Dăianu a atras atenția asupra presiunilor pe care politica fiscală le exercită asupra politicii monetare. „Banca Națională nu este un magician. Politica fiscală trebuie să susțină efortul BNR, nu să-l submineze. Altfel, stabilitatea macroeconomică este pusă în pericol.”

Contextul acestor declarații vine pe fondul unui deficit bugetar în creștere, al unui dialog tensionat cu Comisia Europeană privind corecțiile fiscale necesare și al unei presiuni tot mai mari din partea piețelor internaționale. România are nevoie de măsuri urgente pentru a evita o criză de încredere și o posibilă retrogradare a ratingului suveran.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii

pixel