Dan Suciu: Vom ajuta şi noi la găsirea unei scheme a rambursării ratelor

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Banca Națională a României / Foto: BNR
Banca Națională a României / Foto: BNR
Băncile găsesc soluţii pentru ce puţin următoarele 2-3 luni de a depăşi această situaţie, iar dacă va fi nevoie vom ajuta şi noi la găsirea unei scheme de înlesnire a rambursării ratelor, a declarat, miercuri, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu. 

"Am văzut primele măsuri ale băncilor care, cel puţin pe următoarele 2 - 3 luni, găsesc soluţii pentru această situaţie. Sigur că, dacă va fi nevoie, vom continua şi noi şi vom ajuta la găsirea unei scheme de uşurare a rambursării ratelor. Salut faptul că există o disponibilitate mare a sectorului bancar de a găsi soluţiile caz cu caz şi cred că e important să înţelegem situaţia. Mingea nu e în primul rând la noi, dar avem toată deschiderea pentru a susţine acest demers şi de a ne ocupa de ceea ce este până la urmă la noi. Una dintre mingile care este la noi ţine de menţinerea unei lichidităţi adecvate în piaţă, adică să fie bani în piaţă şi să ajungă atât la bănci, cât şi, prin intermediul băncilor, la companiile care au nevoie şi chiar la stat, pentru că în această perioadă este nevoie de lichidităţi mari", a spus oficialul BNR.

Regulamentul BNR trebuie schimbat, anunță ministrul Finanțelor

Referitor la o eventuală reducere a dobânzii de referinţă, Suciu a explicat că BNR analizează acest lucru "cât de curând", adăugând că "efectul unei scăderi de dobândă este unul în timp".

"Decizia FED-ului (de reducere a dobânzii de referinţă - n. r.) şi deciziile marilor bănci vizează marile pieţe de capital. Vedem că la noi această relaţionare nu e neapărat atât de directă. Vom analiza şi noi cât de curând această situaţie, dar efectul unei scăderi de dobândă este unul în timp. Sigur că creditele de care vorbiţi au rostul lor, mai ales în momentul în care va reîncepe activitatea. Cred că prima implicare acum este de a găsi soluţii pentru oamenii care au nevoie de bani să-şi continue viaţa de zi cu zi. Am văzut la nivelul Guvernului că se discută amânarea plăţii unor taxe, unor dări, creşterea returnărilor de TVA, deci păstrarea lichidităţilor acolo unde e nevoie: la nivelul corporaţiilor, companiilor, oamenilor. Pasul următor ţine de reluarea activităţii prin credite avantajoase şi evident vom discuta toate lucrurile acestea pas cu pas", a afirmat Suciu.

Întrebat dacă BNR ar putea pune pe piaţă mai mulţi bani prin reducerea rezervelor, Dan Suciu a menţionat că e posibil "în funcţie de necesităţi".

"Să nu uităm, însă, că mai mulţi bani în piaţă înseamnă presiune pe curs, pe care încercăm să o controlăm la rândul nostru aşa încât să nu punem presiune suplimentară faţă de cea care deja este", a precizat reprezentantul Băncii Naţionale.

În ceea ce priveşte preocuparea din spaţiul public privind lichiditatea din piaţă, purtătorul de cuvânt al BNR a subliniat că sistemul bancar din România este unul stabil, iar "cine vrea să scoată bani nicio problemă, să se ducă la ATM-uri să scoată".

"Am văzut în ultima perioadă o preocupare legată de cash, de exemplu la ATM-uri. Sigur, cine vrea să scoată bani nicio problemă, să se ducă la ATM-uri să scoată. Sfatul nostru este să nu se agite suplimentar, pentru că nu au niciun motiv. Dimpotrivă. Sistemul este stabil şi are multă lichiditate şi chiar este mai sănătos să faci plăţile altfel. Dacă vrei să faci plăţi cu cardul, online, sunt recomandate în această perioadă. Nu este niciun moment de descurajare a cuiva, dacă vrea să scoată bani de la ATM-uri, dar e un gest care, în momentul acesta, este un gest inutil decât unul care să aibă o anumită semnificaţie. Fiecare poată să scoată cât crede", a punctat Dan Suciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze

pixel