Daniel Mărăcineanu, despre contrabandă: Într-un context de instabilitate economică, statul închide puțin ochii

Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Daniel Mărăcineanu, despre contrabandă: Într-un context de instabilitate economică, statul închide puțin ochii
Daniel Mărăcineanu, despre contrabandă: Într-un context de instabilitate economică, statul închide puțin ochii
EXCLUSIV
Daniel Mărăcineanu, director general, Asociația ACTIV a vorbit în cadrul dezbaterii organizate de DC Media Group - România, ”Noi responsabilități după intrarea în Schengen. România, prima linie de apărare împotriva contrabandei cu tutun” despre situația din România și la ce să ne așteptăm.

"Dacă discutăm despre acest fenomen de criminalitate transfrontalieră reprezentat de contrabandă există acest mixt care a fost realizat, zic eu, foarte bine la nivelul societății românești de colaborare între instituții, autorități, industrii afectate și societatea civilă.

Făcând referire la activitatea Asociației noastre, noi ne-am înființat în anul 2017, când am avut și primele activități constând într-o cercetare sociologică pentru că am vrut să înțelegem de ce românii apelează la aceste produse, fie că vorbim de produse rezultate din contrabandă, fie că vorbim de produse contrafăcute și poate conform așteptărilor am observat că peste două treimi dintre români au intrat în contact direct cu aceste produse nemenționând în întrebare dacă le-au și achiziționat.

Am făcut atunci o analiză referitor la ceea ce înseamnă economia formală în context, adică poate că de multe ori într-un context de instabilitate economică Statul închide puțin ochii la aceste activități care înseamnă că unii membrii ai unei comunități reușesc să-și mențină un nivel de trai oarecum acceptabil din acest mic trafic.

Ce am observat eu, evoluția din 2017 până în acest moment, referindu-ne strict la contrabanda cu țigări, am ajuns la un minim istoric și din punctul nostru de vedere de aici în colo probabil că vom crește pentru că în afară de războiul din Ucraina, noi să nu uităm că am avut granițele închise și pe perioada pandemiei 2020-2021, a fost foarte greu, atât din punctul de vedere al introducerii produselor de contrabandă din țară cât și din punctul de vedere al comercializării, în spațiile în care știm noi că se comercializează și nu vorbesc doar de piețe, controalele poliției în context pandemic au fost foarte draconice.

Am observat la o conferință din Chișinău că din punctul acesta de vedere Polonia doboară toate recordurile, în ceea ce privește relocarea acestei industrii și fabricilor ilegale, Polonia de departe este lider de piață.Trebuie să avem grijă că dacă la un moment dat autoritățile poloneze vin cu măsuri concrete în eradicarea fenomenului, acești băieți trebuie să migreze undeva.

Revenind la formatul în care noi discutăm, Știți foarte bine că cei care alcătuiesc aceste grupări de criminalitate organizată, așteaptă și ei aderarea României la spațiul Schengen și sunt convins că așa cum noi discutăm într-un cadru formal care sunt soluțiile, ei se întâlnesc într-o benzinărie, la cafea și spun "Aveți grijă că ni se deschide o oportunitate, n-are sens s-o ratăm, dacă ruta asta nu mai funcționează, uita-ți ce poate veni", nu e o fantezie ceea ce spun, asta se întâmplă în realitate.

Revin la rolul societății civile și la ceea ce a făcut Activ, am vrut să vedem și care este impactul asupra mediului de business și ne-am adresat micului retail și într-o vreme în care contrabanda cu tutun, dacă nu mă înșel la nivelul anului 2018, se situa undeva la 15%, o treime dintre cei care comercializau produse în mici magazine au spus că acest fenomen al contrabandei cu țigări este determinant pentru continuarea sau nu a activități, adică un nivel al contrabandei situat undeva peste 10%, îi pune pe ei în situația să-și închidă magazinul.

Apoi am încercat să studiem fenomenul contrabandei-contrafacerii și în legătură cu un alt fenomen foarte des menționat într-o anumită perioadă în istoria României, cel al dublului standard. Știți foarte bine, acum câțiva ani era o discuție destul de importantă, nu neg că e bine că e rău, dar românii spuneau "E ok să consumăm un produs de contrabandă, pentru că ați văzut, există și în supermarket-uri produse cu dublu standard".

Contrabanda are 2 laturi, pentru că un produs de contrabandă poate fi un pachet de țigări produs legitim dar fără să poarte timbru fiscal într-o altă țară, dar poate fi un pachet de șigări contrafăcut", a declarat Daniel Mărăcineanu, director general, Asociația ACTIV .

Vedeți conferința integrală aici:

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Știrile dimineții

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

În această dimineață vă aducem o selecție cu cele mai...

Certificat de înregistrare fiscală / Ilustrație: DCBusiness
Sebastian Burduja
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Donald Trump
Inquam Photos / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Locuri de muncă
Un cuplu semnează un contract / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Unsplash
Elon Musk / FOTO: Facebook
Curs valutar / Foto: DCBusiness
Santierul Naval Mangalia
Ursula von der Leyen la Forumul Economic Mondial de la Davos
Reactorul EAST / Foto: HFIPS
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Deficit record în România, în contrast cu trendul european

Deficitul bugetar al României crește, contrar tendinței...

Ilie Bolojan / FOTO: Captură ecran
Beijing / FOTO: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels

Producţia de cărbune a României s-a prăbuşit

Cifre oficiale de la INS despre producţia de cărbune a...

Dolari / Foto: Freepik
TikTok / sursa foto: Pexels.com / cottonbro studio
ANAF / Foto: DCBusiness
Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală
Acord între Statele Unite și Uniunea Europeană privind TAXELE vamale pentru oţel şi aluminiu
Christel SCHALDEMOSE
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
foto: pexels.com

Cum s-a văzut în Coreea de Nord învestirea lui Donald Trump

Presa din Coreea de Nord a relatat despre ceremonia de...

Mina de litiu Shevchenkivske

pixel