Davos, sondaj WEF: O recesiune globală este posibilă în 2023

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Davos, sondaj WEF: O recesiune globală este posibilă în 2023
Davos, sondaj WEF: O recesiune globală este posibilă în 2023
Două treimi dintre economiştii şefi din sectoarele public şi privat intervievaţi de Forumul Economic Mondial (WEF) se aşteaptă la o recesiune mondială în 2023, a anunţat luni organizatorul Forumului de la Davos, în contextul în care şefii de companii şi oficialii guvernamentali s-au reunit la evenimentul anual din staţiunea de schi elveţiană, informează Reuters.

Aproximativ 18% dintre cei intervievaţi consideră acum drept "extrem de probabilă" o recesiune mondială, de peste două ori mai mulţi decât în precedentul sondaj, efectuat în luna septembrie 2022. Pe de altă parte, doar o treime din respondenţi cred că o recesiune este puţin probabilă în acest an.

"Inflaţia actuală ridicată, creşterea economică redusă, datoria mare şi contextul de fragmentare sporită reduc stimulentele pentru investiţiile necesare pentru revenirea pe creştere şi îmbunătăţirea standardelor de viaţă pentru cei mai vulnerabili oameni de pe planetă", a declarat directorul operaţional de la WEF, Saadia Zahidi, într-un comunicat de presă.

Sondajele efectuate de WEF se bazează pe răspunsurile la 22 de întrebări adresate unui grup de economişti de top din cadrul unor importante agenţii internaţionale, precum Fondul Monetar Internaţional, dar şi de la bănci de investiţii, companii multinaţionale şi grupuri de reasigurări.

Rezultatele celui mai recent sondaj WEF vin la o săptămână după ce Banca Mondială şi-a revizuit prognozele de creştere pentru multe ţări, până la un nivel apropiat de recesiune, în condiţiile în care impactul majorărilor de dobândă adoptate de majoritatea băncilor centrale se intensifică, războiul din Ucraina continuă şi principalele motoare ale economiei mondiale dau semne de încetinire.

La nivel mondial există mai multe definiţii cu privire la ceea ce este o recesiune, însă este general acceptat că recesiunea include o contractare a economiei, posibil cu o inflaţie ridicată, caz în care se vorbeşte de un de scenariu de tip "stagflaţie''.

În ceea ce priveşte inflaţia, sondajul WEF arată că există mai multe variaţii regionale: proporţia celor care se aşteaptă la o inflaţie ridicată în 2023 variază între doar 5% în cazul Chinei până la 57% în cazul Europei, unde impactul creşterii preţurilor la energie de anul trecut s-a răspândit la nivelul întregii economii.

Majoritatea celor intervievaţi de WEF se aşteaptă la continuarea măsurilor de înăsprire a politicii monetare în Europa şi SUA (59% respectiv 55%), în condiţiile în care decidenţii sunt prinşi între riscul de a înăspri prea tare şi cel de a înăspri prea puţin costul creditului.

O altă concluzie a sondajului este aceea că majoritatea respondenţilor (68%) consideră că actuala criză a costului vieţii se apropie de momentul de vârf şi va deveni mai puţin gravă la finele lui 2023.

În perioada 16-20 ianuarie 2023 la Davos are loc Forumul Economic Mondial (WEF), o reuniune la care anul acesta este aşteptată o participare record a liderilor politici şi reprezentanţilor mediului de afaceri, care vor aborda teme precum încetinirea economică globală sau provocările de mediu, dar şi războiul din Ucraina, într-un context de crize multiple şi mutaţii geopolitice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
București / Foto: Oana Pavelescu
Curs valutar / Foto: Arhivă
Cisco
FMI
Euro / FOTO: Freepik
ROBOR mai doboară un record
O măsură de stimulare a creșterii
Dacia a vândut mai puțin în Europa
Reactorul stellarator Wendelstein 7-X
Port comercial / Foto: Freepik
Tesla

pixel