DC Media Group va lansa o petiție pentru modificarea Legii Sportului

Autor: Anca Mihailov
Data actualizării:
Data publicării:
Andreea Negru, Director de Comunicare Romgaz
Andreea Negru, Director de Comunicare Romgaz
Dezbaterea „Upgrade România: Sănătate prin sport”, organizată de trustul de presă DC Media Group, astăzi, la hotelul JW Marriott Grand Hotel din București, se va materializa prin lansarea unei petiții pentru modificarea Legii Sportului.

Atât sportivii, câ și autoritățile, mediul academic și mediul de afaceri au ajuns la concluzia că una dintre principalele probleme care împiedică dezvoltarea sportului în România este chiar Legea 69/2000, care ar trebui modificată sau chiar schimbată totalmente. Ion Țiriac a cerut, în cadrul evenimentului, lansarea unei petiții pentru modificarea legislației, iar jurnalistul Bogdan Chirieac, fondatorul DC Media Group, a promis că petiția va fi trimisă chiar la începutul săptămânii viitoare către autorități.

"Vreți să ieșim cu ceva de aici? Ia, unul care știe să scrie mai bine decât domnul Năstase, că el a învățat să scrie, eu să citesc pe vremea aia, așa ne-am împărțit sarcinile. Să facă o epistolă. A făcut-o Gaciu, acum un an și jumătate și au semnat cei mai buni 50 de sportivi ai lumii. Nu ai României, ai lumii, toți cu medalii olimpice, medalii mondiale. Nu a ajuns să intre la domnul Președinte, l-a oprit la poartă. Mi-a zis să o semnez și eu. I-am zis că semnez al 51-lea dacă pune acolo că: prin asta recunoaștem toți că Români a făcut un genocid împotriva sportului cu toate Guvernele României. Dacă nu facem un front comun, ajungem mai rău decât astăzi", a explicat Ion Țiriac.

„Noi zicem că ne mai pricepem la scris și împreună cu sufletul acestei reuniuni care a fost doamna Carmen Tocală, chiar discutăm și cu permisiunea tuturor, luni lansăm petiția despre care ați vorbit. Poate că de data asta reușește. Mă gândesc că e ceva ce putem face, e ceva ce ne duce în direcția pe care ați trasat-o și pe care, din nefericire, nimeni de astăzi, din România, nu o poate contesta. Chiar vrem, împreună cu doamna Carmen Tocală să lansăm petiția despre care vorbiți. Și cu ea să mergem și online, o adresăm cetățenilor și la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria, să vedem ce o ieși", a spus Bogdan Chirieac.”, a spus Bogdan Chirieac.

https://m.dcbusiness.ro/primarul-sectorului-5-lanseaza-o-provocare-pentru-ion-iriac-hai-sa-facem-impreuna-prima-gradini-a-sportiva_610500.html

În cadrul conferinței „UPGRADE ROMANIA: SĂNĂTATE PRIN SPORT. SPORTUL, MINA DE AUR A ECONOMIEI”, organizată de trustul de presă DC Media Group, s-au adus în discuție cele mai importante probleme ale sportului românesc și s-au identificat câteva soluții pentru revigorarea domeniului. La eveniment au participat cei mai importanți reprezentanți ai sportului românesc, printre care Ion Țiriac, Ilie Năstase și Elisabeta Lipă, președintele Consiliului Național al Rectorilor, fost ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, fostul ministru, rector al Universității Politehncia din București, Mihnea Costoiu, primarul sectorului 5, Daniel Florea, reprezentanți ai autorităților statului și politicieni. Mediul academic, reprezentat de foștii miniștri Sorin Cîmpeanu și Mihnea Costoiu, ambii rectori implicați în programele de dezvoltare a bazelor sportive în mediul universitar, va susține demersurile. De asemenea, mediul economic dorește modificările legislative necesare pentru stimularea investițiilor venite de la companiile private.

Sportul contribuie la dezvoltarea economiei

Andreea Negru, Director de Comunicare al companiei Romgaz, a explicat că este nevoie de conștientizarea impactului sportului în economie, iar această conștientizare ar putea să schimbe mentalități. „Sportul se confruntă cu trei sectoare cheie. Marketing, finanțare și pregătirea sportivilor. Aș aduce în vedere trei aspecte despre ceea ce fac alții, să luăm modelul altor state în ceea ce înseamnă modificarea legislației în materie de activități sportive și, de ce nu, în materie de finanțări ale sportului. Trei cifre care sunt ca și procente mult mai mari decât procentul alocat, din păcate, din bugetul de stat către sport. 1,8% din valoarea adăugată la nivelul Uniunii Europene este direct orientată către sport, cu o pondere mai mare chiar decât agricultura, pescuitul și silvicultura la un loc. 1,22% reprezintă sportul din valoarea adăugată la nivelul Uniunii Europene, acest procent reprezentând practic efectele de multiplicare pe care sportul le are în economie. Sportul produce o valoare adăugată ca procent de 1,22% din PIB-ul Uniunii Europene, iar ocuparea forței de muncă în domenii conexe sportului se cifrează la 2,12 procente din totalul ocupării forței de muncă la nivelul Uniunii Europene. Dacă vom conștientiza importanța sportului în economie, cred că am putea să schimbăm și mentalități”, a explicat Andreea Negru, Director de Comunicare Romgaz.

„Vom lansa luni petiția despre care am discutat, împreună cu Universitatea de Educație Fizică și Sport”, a precizat, la finalul evenimentului, jurnalistul Val Vâlcu, director DC News. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Lingouri de aur / FOTO: Freepik
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Sebastian Burduja. Foto: Crisan Andreescu
Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz

pixel