Deciziile de pensionare. Schimbări importante, aprobate de Camera Deputaților

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
O modificare pe care inițiatorii o consideră necesară
O modificare pe care inițiatorii o consideră necesară
Este vorba despre o completare menită să evite posibilitatea ca angajatorul să se trezează în situație de a fi în culpă.

Astfel, conform unui proiect de lege adoptat de Parlamentul prin votul final al Camerei Deputaților, Casele de pensii vor avea, de acum înainte, obligația de a transmite inclusiv angajatorilor, nu doar salariaților care au solitat retragerea din activitate, informații legate de emiterea deciziilor de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțial sau de invaliditate.

Legislația în vigoare prevede doar că ”decizia casei teritoriale de pensii se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii”. 

Inițiatorii proiectului arată că legea se impunea a fi completată deoarece contractele individuale de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, iar prin comunicarea deciziei de pensionare doar angajatului, angajatorul poate lua cu întârziere sau deloc la cunoștință de emiterea acesteia, fiind astfel în culpă cu privire la neemiterea deciziei de constatare a încetării de drept a contractului individual de muncă.

Tot pe drumuri 

Între timp, dacă la capitolul modificări ale actelor normative se pare că stăm bine, când vine vorba de digitalizarea serviciilor statului, lucrurile se complică serios. 

Spre exemplu, pentru deschiderea unui cont pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice este nevoie de o cerere care se depune la sediul instituției... DCBusiness a întrebat reprezentanții CNPP de ce nu este posibil ca acest lucru să se facă direct online. În răspunsul trimis redacției, CNPP spune că este posibilă crearea unui cont pe site însă numai pentru cei care dispun de ”semnătură electronică calificată” dar și de copie după cartea de identitate.

Citește și Școlile pot angaja profesori fără concurs în anumite situații

Citește și Trebuie să știți! Subvenții primite de angajatori în anumite situații

Poate este bine să vă reamintim

În altă ordine de idei, poate merită amintit că, din punctul de vedere al legii, pensiile pot fi porpite ca orice alte venituri, în cazul în care cineva are datorii.

Suma maximă care poate fi reținută din pensie sau venit nu poate depăși o treime din acestea. În cazul existenței mai multor popriri, cumulat nu pot depăși jumătate din pensie sau venit.

Însă în cazul celor cu pensii sau venituri mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, jumătate din acestea rămân neatinse iar din restul sumei se va opri o treime sau jumătate, după caz. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr

pixel