Vama poate redeschide dosarele firmelor după vămuire. Ce riscă importatorii
Autoritatea Vamală Română a...
Parlamentarii democrați intenționează, de asemenea, să afle dacă administraia a dorit să pedepsească gigantul Amazon, obligând Poșta americană să majoreze tarifele de transport aplicate companiei condusă de Jeff Bezos.
În context, merită menționat că Bezos, cel mai bogat om din lume, este și proprietarul cotidianului Washington Post, acuzat regulat de Trump de parțialitate, în timp ce Time Warner deține televiziunea de știri CNN, altă țintă a furiei prezidențiale, potrivit Reuters.
”Să facem lumină în toate aceste chestiuini face parte, fără îndoială, din responsabilitățile noastre”, a spus democratul Adam Schiff, susținând că Trump s-ar fi întâlnit în secret cu directorul general al Poștei, pentru a face presiuni asupra acestuia, determinându-l, într-un final, să majoreze tarifele aplicate companiei Amazon.
De altfel, Donald Trump s-a plâns frecvent de comportamentul Amazon care, în opinia lui, nu plătește serviciile poștale la justa lor valoare. Fără a furniza dovezi în sprijinul acuzațiilor sale, președintele american susține că această practică daunează contributorilor americani. Încă de când era candidat la Casa Albă, Trump s-a opus unei fuziuni între AT&T și Time Warner. De când a preluat mandatul de președinte, el a acuzat în repetate rânduri CNN că difuzează informații false.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Autoritatea Vamală Română a...
Tribunalul Galați a admis...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...
Consilierii municipali se...
Deputatul USR Claudiu Năsui...
Președintele Chinei, Xi...
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...
Google încearcă să calmeze...
Autoritățile germane au...
Autoritatea de Supraveghere...
Dreptul Fiscului de a stabili...
Schimbare privind bancnotele româneşti.
Persoanele fizice care...
Bursa de Valori București a...
Germania își taie estimările de...
India va reduce drastic taxele...
Agenţia Naţională de...
Inspecţia Muncii a aplicat...
Banca Națională a României a...
Uniunea Europeană trage un...
Această analiză, realizată de...
A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.
Mugur Tolici va prelua, de la 1...
Prețurile carburanților au...