Detalii ale acordului privind coridorul cerealelor din Ucraina

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Au devenit cunoscute detalii ale acordului privind coridorul cerealelor.

Acordul referitor la coridorul cerealelor, care va fi semnat la Istanbul, va permite transportul a nu mai puţin de 25 de milioane de tone de cereale pe pieţele mondiale, a comunicat astăzi corespondentul TASS, citând o sursă de la Istanbul. "În prima etapă, datorită acordului care va fi semnat astăzi la Istanbul, vor fi deblocate cele aproximativ de 80 de vase care sunt blocate în porturile ucrainene.

Acest lucru va permite în săptămânile care urmează după lansarea acestui mecanism ca pe pieţele mondiale să fie transportate în jur de 25 de milioane de tone de cereale", a afirmat sursa. Potrivit sursei citate, una dintre cele mai importante componente ale acordului privind coridorul cerealelor le-au constituit garanţiile de securitate pentru mărfuri, pentru ca acestea să părăsească nestingherite porturile ucrainene. La rândul său, postul de televiziune Habertürk a comunicat că acordul privind cerealele va fi semnat de şefii departamentelor militare ale Turciei şi Ucrainei.

Acordul privind exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră nu presupune escortarea militară a navelor de mărfuri, însă părţile se obligă să nu le atace, a comunicat o sursă Tass.

Acordul privind exportul de cereale din Ucraina presupune crearea unor coridoare de securitate din Odesa, precum şi din porturile Cernomorsk şi Iujnîi, a mai comunicat sursa, informează Rador.

 

Citeşte şi: UE a aprobat al şaptelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei

 

Comitetul reprezentanţilor permanenţi ai ţărilor membre UE (Coreper) a convenit asupra celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv embargoul asupra aurului şi extinderea "listei negre", a comunicat astăzi jurnaliştilor o sursă din instituţiile UE. 

Uniunea Europeană a aprobat miercuri un embargo asupra exporturilor de aur ale Rusiei şi o serie de măsuri pentru a completa cele şase serii de sancţiuni adoptate de la începutul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE, potrivit AFP.

"Noile măsuri vor permite alinierea UE la partenerii din G7, îmbunătăţirea aplicării legislaţiei şi completarea lacunelor acolo unde este necesar", a explicat preşedinţia cehă pe Twitter. UE va interzice importurile de aur de origine rusească, inclusiv de bijuterii. Blocul comunitar va îngheţa activele băncii ruseşti Sberbank şi va adăuga mai multe personalităţi şi entităţi pe lista sa neagră, precizează aceeaşi sursă.

Un angajament este luat, între altele, pentru ca sancţiunile "să nu pună în pericol securitatea alimentară şi energetică în lume".

Acordul oferă posibilitatea statelor membre să "autorizeze deblocarea unor fonduri sau resurse economice îngheţate care aparţin băncilor ruseşti după ce s-a stabilit că aceste fonduri sau resurse economice sunt necesare cumpărării, importului sau transportului de produse agricole şi alimentare, inclusiv grâu şi îngrăşăminte".

Şapte bănci ruseşti - Bank Rossia, Promsviazibank, VEB-RF (sau Vneşeconombank, VEB), Bank Otkrâtie (cunoscută anterior ca NOMOS Bank), Novikombank, Sovcombank (cunoscuta anterior ca Buikombank) şi VTB Bank - sunt vizate de această derogare. UE nu a impus nicio sancţiune asupra cerealelor, seminţelor şi îngrăşămintelor produse în Rusia şi acuză Moscova de provocarea unei penurii şi a unei explozii a preţurilor prin blocarea exporturilor de cereale ucrainene şi taxa de 30% la exporturile sale de cereale.

Acordul, la care au ajuns ambasadorii ţărilor din UE la Bruxelles, urmează să fie validat de guvernele acestora pentru a fi publicat joi în Jurnalul Oficial şi a intra în vigoare, precizează o sursă diplomatică. Este a şaptea rundă de sancţiuni împotriva economiei ruse de când Moscova a invadat Ucraina, notează Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

BVB

Bursa de Valori București începe săptămâna cu evoluții mixte

BET și BET-NG în scădere, BET-FI și BET-BK în ușoară...

Strângere de mână / FOTO: Freepik
Casă de schimb valutar
Investitorii români sunt îngrijorați
Indici bursieri
Autoturisme noi, transportate pe un trailer / Foto: Freepik

Furnizorii auto își joacă viitorul la bursă

Sectorul furnizorilor de echipamente auto traversează o...

Marcel Boloș
Bani

Băncile au împrumutat statul cu peste 540 milioane lei

Împrumuturi mai reduse în luna mai față de aprilie.

Foto: Freepik.com
Tractor
Farmacie

Trump a pus gând rău producătorilor de medicamente

Nu este pentru dată când președintele american atacă...

Diamante
Christine Lagarde / Foto: BCE / Flickr
Platformă
Banca Naționala a României
ANAF / Foto: DCBUsiness
Inquam Photos / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Cu ochii pe grafice / FOTO: Freepik
Statul vrea să investească în fabricile de alimente / Foto: Freepik
foto: pexels.com
Pensionară / Foto: Freepik
Freepik.com
Firmele scapă de încă o serie de hârtii / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Contor electric / Foto: Arhivă

pixel