Diamantele profită din plin de războiul din Ucraina. De Beers, decizie surprinzătoare

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Sancțiunile aplicate Alrosa se simt deja în prețurile diamantelor
Sancțiunile aplicate Alrosa se simt deja în prețurile diamantelor
Prețurile diamantelor au crescut în unele zone ale ale industriei după impunerea sancțiunilor Rusiei după ce a declanșat războiul din Ucraina.

Saltul prețurilor s-a înregistrat în condițiile în care al doilea cel mai mare producător de diamante din lume, compania rusă Alrosa, este sancționată după ce Vladimir Putin a declanșat invazia Ucrainei.

În trecut, atunci când erau crize de aprovizionare, industria putea apela la mastodontul De Beers pentru a produce suplimentar pietre prețioase, însă acum compania olandeză nu poate umple golul.

Prețul unui diamant brut de dimensiuni mici, de tipul celor care ar ajunge să fie grupate în jurul pietrei solitare într-un inel, a crescut cu aproximativ 20% de la începutul lunii martie, potrivit experților în domeniu. Motivul, tăietorii, lustruitorii și comercianții de diamante se străduiesc să se aprovizioneze cu pietre după ce SUA au impus sancțiuni împotriva Alrosa PJSC, care reprezintă aproximativ o treime din producția globală. 

De Beers ezită să rupă piața

În cea mai mare parte a istoriei moderne a diamantelor, acesta este genul de situație în care De Beers ar fi putut să își exploateze vastele stocuri sau pur și simplu să pornească capacitatea minieră latentă. Cu puțin mai mult de 20 de ani în urmă, în seifurile sale din Londra se aflau stocuri de diamante în valoare probabil de până la 5 miliarde de dolari.

Acele zile sunt acum demult apuse. Compania deține doar stocuri de inventar de lucru, iar minele sale funcționează la turație maximă. Există puține șanse de creștere materială a ofertei înainte de 2024, când va fi finalizată o extindere la mina sa din Africa de Sud.

Totodată, De Beers produce relativ puține din tipul de diamante în care Alrosa este specializată, adică pietrele mici și ieftine care înconjoară o piatră mai mare sau care sunt folosite în bijuterii de calitate inferioară vândute în marile magazine.

Cutremur pe piața diamantelor din cauza războiului

Pentru mulți din acest sector, acest lucru înseamnă o penurie tot mai mare, dacă Alrosa și cumpărătorii săi comerciali nu găsesc o soluție de rezolvare.

Alrosa și-a anulat ultima vânzare din aprilie și este puțin probabil să vândă din nou volume mari în această lună, au declarat surpre apropiate de această chestiune. Nu se știe când compania va putea vinde din nou la capacitate normală, au mai spus aceștia aceleași surse.

Piața, ruptă în două

Consecințele invaziei Rusiei în Ucraina au divizat comerțul mondial. În timp ce guvernele occidentale impun sancțiuni Rusiei și companiile se retrag din această țară, mulți din industria indiană a diamantelor doresc în continuare să cumpere, scrie Bloomberg. Și, în timp ce marii bijutieri americani Tiffany & Co. și Signet Jewelers Ltd. au declarat că nu vor mai cumpăra diamante noi extrase din Rusia, comercianții cu amănuntul din locuri precum China, India și Orientul Mijlociu nu au urmat această politică.

Această dinamică a stârnit îngrijorarea că diamantele din Rusia vor fi prezentate ca fiind de alte origini.

Pe lanțul de aprovizionare cele mai multe diamante sunt tăiate, șlefuite, prelucrate și apoi montate în bijuterii de către diferite companii și adesea sunt comercializate între fiecare etapă. Pe parcursul acestui proces, diamantele sunt în mod obișnuit amestecate în pachete de dimensiuni și calități similare, ceea ce face ca urmărirea originii să fie aproape imposibilă în multe cazuri.

De Beers, care vinde către aproximativ 60 de clienți selectați cu grijă, caută deja să își îmbunătățească standardele. Are în vedere creșterea auditurilor fizice și pe hârtie pe care le efectuează deja la clienții săi pentru a se asigura că aprovizionarea rămâne segregată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Germania / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik
Fermieri
santorini - FOTO: Freepik@saralaphotography94

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini....

Satelit / FOTO: Freepik
slow shopping - FOTO: Freepik
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

O selecție a celor semnificative informații ale zilei...


pixel