Dictatorii Estului se ceartă. Lukașenko nu vrea unificarea cu Rusia

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Belarusul a anunţat viitoarea închidere a ambasadei sale în Canada.
Belarusul a anunţat viitoarea închidere a ambasadei sale în Canada.
Belaruşii se opun ferm unei unificări cu Rusia, a dat asigurări preşedintele Aleksandr Lukaşenko, pe fondul speculaţiilor în jurul intenţiilor Kremlinului vizând o mai mare integrare între cei doi aliaţi, transmite AFP. Potrivit lui Lukaşenko, aflat la putere din 1994 în fosta republică sovietică, ”98% (dintre belaruşi) ar vota împotriva unificării celor două state sau, aşa cum mulţi o văd în Rusia, a integrării Belarusului în cadrul Rusiei”.

”Aceasta nu pentru că societatea noastră are o viziune negativă despre Rusia. Belaruşii vor astăzi să fie împreună cu Rusia, dar să trăiască în propria lor casă”, a afirmat Lukaşenko, în conferinţa sa anuală de presă, susţinută la Minsk.

Declaraţiile sale survin în contextul speculaţiilor vehiculate de mai multe săptămâni cu privire la presupuse presiuni din partea Rusiei vizând unificarea cu Belarus şi formarea unui singur stat, obiectivul fiind rămânerea la putere a preşedintelui rus Vladimir Putin după sfârşitul mandatului actual, în 2024.

”Cred că trebuie urmat acest drum (a două state separate - n.red.) şi, discutând această chestiune cu preşedintele rus, am convenit că nu trebuie să agravăm astăzi situaţia. Nu trebuie făcut niciun pas care ar putea aduce prejudicii”, a adăugat Lukaşenko.

Întrebat de presă în legătură cu aceste declaraţii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze, lăudând în schimb ”relaţiile călduroase” între cele două ţări.

Citește și: Ce le-a promis Vladimir Putin rușilor pentru 2019

În decembrie, premierul rus Dmitri Medvedev a dat asigurări că Moscova este pregătită pentru o mai mare integrare cu Belarus, printr-o monedă, o justiţie şi vame comune, în conformitate cu un tratat din 1999, neaplicat însă niciodată.

Declaraţiile au provocat furia lui Lukaşenko, care şi-a înmulţit afirmaţiile virulente împotriva Moscovei.

Belarusul este cel mai apropiat aliat al Rusiei, dar relaţiile dintre cele două ţări înregistrează periodic momente tensionate.

Recent, Rusia şi-a modificat fiscalitatea într-un mod defavorabil pentru Belarus, care acuză presiuni financiare destinate să menţină dominaţia politică a Moscovei asupra ţării vecine. Rusia, în schimb, consideră că nu trebuie să subvenţioneze Belarusul fără contrapartidă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Bursa de la București / FOTO: Facebook
AI. Freepik.com
Imagine din timpul protestelor angajaților MIPE pe tema tăierii sporurilor
Freepik.com
Freepik.com
Plată online / Foto: Freepik
Mașină veche, o rablă / FOTO: Facebook AFM

Programul Rabla, modificat. Câţi bani veţi primi

Ghidul Rabla Auto a intrat în dezbatere publică....

Legea mirosului. freepik.com
Freepik.com
Factură energie electrică
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Daniel Torok
foto: pexels.com
Aur vs argint. Freepik.com
Foto: Facebook Hidroelectrica

Schimbări majore în facturile Hidroelectrica

Hidroelectrica transmite clarificări referitoare la cota...

Conductă de transport
Contabili / Foto: Freepik
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska

Ce vrea Putin în schimbul unui acord de pace în Ucraina

Putin cere cedarea Donbasului și renunțarea Ucrainei la...

TVA
Birou. Foto: Freepik.com
Nunta. Freepik.com
Contabili

pixel