Dieselgate. Volkswagen încearcă să ajungă la o înțelegere

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Volkswagen a anunţat joi că se află în discuţii pentru a ajunge la o înţelegere cu proprietarii de maşini care au dat în judecată compania pe tema poluării excesive a motoarelor diesel, transmite Reuters.

În 2015, firma a recunoscut utilizarea unui software al motorului care masca depăşirea nivelului de emisii poluante în cazul autovehiculelor cu motoare diesel, fapt care a atras o întreagă serie de acuzaţii în instanţă, costând compania cel puţin 30 de miliarde de euro în amenzi şi costuri legale.

„Volkswagen şi Federaţia Organizaţiilor Consumatorilor Germani (VZBV) au convenit să înceapă discuţiile pentru a ajunge la o înţelegere. Discuţiile se află într-un stadiu incipient şi nu există nicio garanţie că ele vor avea ca rezultat un acord. Ambele părţi consideră că discuţiile ar trebui să rămână confidenţiale”, au declarat reprezentanţii companiei.

Noi percheziții la sediul central al Volkswagen

Proprietarii germani de maşini Volkswagen au avut mai puţin succes în obţinerea compensaţiilor din partea companiei faţă de cei din Statele Unite, pentru că vehiculele Volkswagen din Germania nu şi-au pierdut dreptul de circulaţie din cauza scandalului motoarelor diesel.

În Germania, vehiculele afectate pot circula în continuare dacă proprietarii sunt de acord să facă un update al softului cu pricina, permiţând Volkswagen să aplice o politică diferite de acordare a compensaţiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel