Director CFR Călători. Noul contract de servicii publice impune nişte negocieri

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Întârzieri de SUTE de MINUTE în circulația trenurilor spre și dinspre Litoral
Întârzieri de SUTE de MINUTE în circulația trenurilor spre și dinspre Litoral
Noul contract de servicii publice mai impune nişte negocieri, iar sugestia mea ar fi să ne întoarcem deocamdată la forma agreată în 2016, pentru că acolo toate lucrurile sunt clare, şi imediat să ne aşezăm la masă, să discutăm cu toate părţile implicate - operatori feroviari, Autoritatea de Reformă Feroviară şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor - şi să lansăm o variantă, care să creeze "cât mai puţine animozităţi", a declarat directorul general al companiei CFR Călători, Dan Costescu.

"În ceea ce priveşte contractul de servicii publice, opinia mea este că în acest moment noua formă mai impune nişte negocieri şi sugestia mea ar fi să ne întoarcem la forma agreată în 2016, pe care eu am semnat-o, pentru că acolo toate lucrurile sunt clare, şi în acelaşi timp să ne aşezăm la masă, să discutăm, să clarificăm, să negociem cu toţi cei implicaţi - sunt operatorii, este Autoritatea de Reformă Feroviară şi este vorba şi de minister, care, practic, are ca mână de fier Autoritatea de Reformă - toţi să discutăm încă din acest moment noua propunere pentru că ea aduce o mulţime de lucruri bune, dar care trebuie un pic periate şi aşezate într-o formă în care toate părţile să câştige. Şi, ce este mai important, pasagerul să câştige, pentru că pentru el se fac toate eforturile. Este vorba acolo de o compensaţie şi el trebuie să beneficieze cât mai mult prin această compensaţie. Şi cred că în următoarea perioadă asta va fi. Am deblocat situaţia mergând pe o formă cât mai apropiată de cea veche, de HG 231, mai precis din 2016, având timp să introducem practic în următoarea etapă eforturile colegilor de la ARF, care au pregătit împreună cu consultantul noua variantă şi s-o finisăm şi să o lansăm într-o formă care să ţină apa şi să creeze cât mai puţine animozităţi", a afirmat Dan Costescu.

Şeful companiei naţionale de transport feroviar de călători a menţionat că noua formă negociată va putea fi aprobată ulterior printr-un act adiţional sau prin alt contract.

"Ca să nu aşteptăm, pentru că este vorba de o activitate operaţională - operatorii, indiferent că primesc sau nu banii, nu au dreptul să oprească serviciul public, ei fac serviciul public pe banii lor, pe finanţarea lor, care înseamnă costuri suplimentare - de asta este soluţia ca să intrăm mai întâi cu forma veche a contractului, să se semneze, lucrurile merg normal şi fără presiune, dar imediat, fără amânare, începem lucrul pentru nouă variantă pe care să o aprobăm ulterior printr-un act adiţional, printr-un alt contract, ministerul va decide care formă îi convine cel mai bine pentru că e legat de relaţia cu Comisia Europeană şi cu anumite notificări care trebuie din timp transmise acolo, a precizat el.

Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2023 în transportul feroviar public de călători lansat în dezbatere publică a iscat o serie de controverse, în condiţiile în care unii lideri de sindicat consideră că acesta pregăteşte terenul pentru "intrarea în România a multinaţionalelor", respectiv DB (Deutsche Bahn AG) şi OBB. De altfel, Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), a declarat că proiectul este un dezastru pentru toate cele şase companii cu capital românesc, inclusiv CFR Călători, care vor fi "spulberate".

Totodată, liderul de sindicat a precizat că sindicatele din transporturi pregătesc o serie de amendamente pe care le vor aduce acestui proiect de act normativ, care, în forma actuală, va determina scoaterea de pe piaţă a companiilor româneşti. Şi Dan Costescu a venit cu clarificări suplimentare privind "intrarea multinaţionalelor pe piaţa din România".

"Am discutat chiar cu sindicatele sau cu reprezentanţi ai lor nu neapărat în mod oficial despre problema asta şi eu nu am făcut atunci din discuţia pe care am avut-o acum câteva luni decât să semnalez faptul că bate la poartă Regulamentul care va acorda compensaţii călătorilor pentru întârzieri. El trebuia să intre în vigoare în decembrie 2019. S-a cerut o derogare până în 2021, 2022, acum se duce spre 2024. Şi eu, când am vorbit atunci - a fost o întâlnire relativ publică, dar nu oficială - am explicat că coroborăm această informaţie cu aceea că anumite administraţii, nu multinaţionale - sunt administraţii de cale ferată din alte ţări, mai puternice - eu am făcut observaţia ca specialist pe naţional feroviar că flotele lor sunt în ultima perioadă menţinute cu 30-40% mai sus decât normalul, ceea ce eu, dacă aş face o strategie pentru acea cale ferată, ce ar fi? Ar fi un semn că mă pregătesc să intru pe altă piaţă şi dacă am şi suficientă forţă de lobby la nivelul Comisiei Europene s-ar putea să le fac o surpriză concurenţilor sau pieţelor pe care le vizez, în sensul că să cer eu o oprire a derogării şi să nu mai fie până în 2024 şi să zic: 'Eu am 30% parc disponibil, vreau din 2021 să aplicăm legea'. În acest moment, mulţi operatori din România vor avea probleme şi cel care vine din afară ar avea un avantaj strategic pentru că el ar plăti mai puţine penalizări şi ar putea să preia până la urmă forţat o piaţă. Asta a fost teoria de atunci. A fost cumva preluată, simplificată şi adăugită cu multinaţionalele, termen pe care, repet, eu nu îl înţeleg, dar este vorba despre celelalte administraţii de cale ferată. Sunt multe ţări care şi-au trimis operatorii de stat afară. Sunt ţări precum Germania, care îi trimite pe Arriva, care sunt semi de stat, au o componentă de stat acolo. Sunt diverse variante", a explicat Costescu.

Citește și CFR Călători: Călătoriile din weekend, mai ieftine cu până la 35%

Deşi, în anul 2017, Autoritatea de Reformă Feroviară a obţinut un aviz favorabil din partea Consiliului Concurenţei pentru aprobarea unei Metodologii de calcul, evidenţiere şi acordare de la bugetul de stat a compensaţiei de serviciu public în transportul feroviar public de călători, este necesară elaborarea unui nou mecanism de stabilire a compensaţiei aferente prestării serviciilor publice pentru transportul feroviar public de călători. ARF a achiziţionat servicii de consultanţă furnizate de asocierea Synergetics Corportation SRL - Panteia BV - AV Transport Planning SRL, în vederea elaborării mecanismului de calcul, evidenţiere şi acordare, de la bugetul de stat, a compensaţiei de serviciu public de călători operatorilor de transport feroviar de călători.

Pe data de 7 ianuarie 2020, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a lansat în dezbatere publică proiectul de HG pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2023 în transportul feroviar public de călători. În prezent, pe piaţa din România activează Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" SA şi cinci operatori privaţi - Regio Călători, Interregional Călători, Transferoviar Călători, Astra Trans Carpatic şi Softrans.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

foto: pexels.com
Euro vs dolar / FOTO: Freepik

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani față de dolar

Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...

Foto: pexels.com
Mașină electrică / sursa: Freepik.com
Bitcoin / Foto: Freepik
Jeff Bezos și Elon Musk
La volan, fără griji! FOTO: Freepik
Bentley

Bentley spune „nu încă”: ce ascunde strategia Beyond100+

Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik

pixel