Dosar de pensionare 2020. Acte necesare pentru limită de vârstă, invaliditate și de urmaș

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Aceste pensii se recalculează de la 10 februarie
Aceste pensii se recalculează de la 10 februarie
Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezența lege, se depune, începând cu dată îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competență, în a cărei rază domiciliază persoana.

Conform Legii Pensiilor, persoanele domiciliate în străinătate pot transmite cererea prin care solicită pensie din sistemul public de pensii, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezența lege, la casă teritorială de pensii competență, în funcție de ultimul loc în care au fost asigurate în România, respectiv la casă de pensii sectorială competență.

Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezența lege, și se acordă de la dată înregistrării cererii.

În sistemul public de pensii, pensiile se plătesc de la dată acordării, stabilită prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, care se plătesc de la dată încetării calității de asigurat.

Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casă teritorială de pensii, respectiv de casă de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la dată înregistrării cererii.

Pensionarii pentru limita de vârstă care, după dată înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicită recalcularea pensiei, în condițiile legii.Concret, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.

Actele necesare pentru depunerea dosarului de pensie pentru limita de vârstă

Iată lista actelor necesare în funcție de tipul de pensie conform Casei Naționale de Pensii Publice:

1. Pensia pentru limita de vârstă, anticipată și anticipată parțială

a. cerere tip pentru înscrierea la pensie ;
b. acte de vechime:

- carnetul de muncă (original și copie);

- adeverințe privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată, completate potrivit legii;

- adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);

- adeverință privind condițiile de muncă deosebite, speciale și/sau alte condiții (original);

c. actele de stare civilă ale solicitantului:

- BI/CI;

- certificat de naștere și de căsătorie (original și copie);

d. livretul militar (original și copie);

e. diplomă de absolvire a învățământului universitar (original și copie) și adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi;

f. dovadă încetării calității de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată sau pensie anticipată parțială, pentru persoanele care, la dată solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);

g. adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după dată de 1 ianuarie 2011 (original);

h. dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ universitar din străinătate;

i. procura specială, pentru mandatar (original și copie);

j. acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viață sau au avut de suferit în urmă revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, cu modificările și completările ulterioare.

S-a hotărât. Reducerea vârstei de pensionare cu doi ani

2. Pensia de invaliditate

  1. cerere tip pentru înscrierea la pensia de invaliditate;

  2. actele menționate la pensia pentru limita de vârstă;

  3. decizia medicală asupra capacității de muncă (original);

  4. adeverință din care să rezulte dată încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă/copia ultimului certificat de concediu medical sau, după caz, adeverință din care să rezulte dată încetării calității de asigurat (original);

  5. documentele necesare dovedirii accidentului de muncă sau bolii profesionale, după caz.

Recuperarea integrală a pensiilor neîncasate. Prescripția se elimină

3. Pensia de urmaș

  1. cerere tip pentru înscrierea la pensie de urmaș;

  2. actele menționate la pensia pentru limita de vârstă, pentru cazurile în care susținătorul decedat nu avea calitatea de pensionar;

  3. actele de stare civilă ale urmașilor și ale reprezentantului legal, după caz (original și copie);

  4. decizia medicală asupra capacității de muncă, în cazul urmașului invalid (original);

  5. decizia de pensie/talon de plata a pensiilor, pentru cazurile în care susținătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);

  6. adeverință de studii, în cazul urmașilor copii în vârstă de peste 16 ani (original);

  7. actul doveditor al cauzei decesului, cu excepția situațiilor în care susținătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);

  8. documente necesare pentru decesul cauzat de accident de muncă, respectiv boală profesională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem

pixel