"Este un drum turistic, dar și național, care deosebește zona respectivă. Oamenii de acolo chiar au fost vitregiți de partea asta de mobilitate prin starea acestui drumului. În prezent, noi am semnat un contract de proiectare și execuție lucrări. Slavă Domnului, chiar astăzi, este așa, o coincidență, pentru că noi am solicitat la rectificarea bugetară sursa de finanțare pentru a putea achita anul acesta tot ce se poate face în cazul acestui contract."
"Astăzi s-a emis ordinul de începere a proiectării. Operatorul economic desemnat câștigător este, de fapt, „un consorțiu de firme românești din Galați și Oradea, sunt în asociere. Drumul respectiv are vreo 16 kilometri, 126 de milioane plătiți momentan din bugetul de stat, dar deja am făcut demersuri pentru includerea lui pe lista proiectelor cu finanțare europeană. Fiind vorba de un drum turistic, sunt sigură că voi găsi înțelegere la colegii noștri de la Organismul Intermediar. Sunt șase luni pentru proiectare și apoi 24 de luni pentru execuție.", a declarat Directorul General al CNAIR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Zăpada paralizează...
Suveranitatea economică pe care...
Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...
Raportul Artmark arată o creștere de peste 11% față de...
Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,5%, în...
Anunțul publicat de Autoritatea...
Un trader misterios a câştigat...
Prețul Bitcoin începe să crească, înainte de publicarea...
Preşedintele Nicuşor Dan...
Aderarea Bulgariei la zona...
Pe fondul unei inflații încă...
Un fost executiv de top al...
Probleme de siguranță...
Participanții la sistemul de...
Agenţia Naţională pentru Plăţi...
Furnizorul de componente auto Bosch se aşteaptă la...
Anul 2025 marchează începutul...
Piața auto a încheiat anul cu o...
Toate localităţile din judeţul...
Peste 145 de state au convenit...
Proiectul noii centrale...
În politica marilor puteri,...