Regimul microîntreprinderilor în 2026: cota scade, plafonul se reduce drastic
Regimul de impozitare al...
Potrivit legii promulgate, un membru al unui fond de plată a pensiilor private poate solicita o singură dată acordarea unei sume reprezentând cel mult 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată. Plata se face înainte de debutul plăților lunare ale pensiei private și are caracter unic.
Dreptul se acordă separat pentru fiecare cont individual de pensii private deținut de participant. Astfel, persoanele care au mai multe conturi de pensii private vor putea beneficia de această opțiune pentru fiecare cont în parte, în limitele stabilite de lege.
Legea introduce reguli detaliate privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, stabilind criterii clare de autorizare și avizare a entităților implicate, principii prudențiale și cerințe de funcționare. Plata efectivă a pensiilor private nu se va mai face direct din fondurile de acumulare, ci prin intermediul unor structuri distincte, special constituite, denumite fonduri de plată a pensiilor private.
Aceste fonduri vor funcționa exclusiv în scopul plății pensiilor și vor fi administrate de societăți specializate, denumite furnizori de pensii private, care vor trebui să obțină autorizarea din partea Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Citește și: Activele fondurilor de pensii Pilon II au ajuns la aproape 195 miliarde lei, în creștere cu 31% într-un an
Actul normativ stabilește și suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private, respectiv condițiile în care activul personal al participantului poate fi transferat din fondul de acumulare către un fond de plată. Acest prag are rolul de a asigura sustenabilitatea sistemului și de a evita situațiile în care sume foarte mici ar fi transformate în pensii lunare nesemnificative.
Conform legii, fondurile de plată a pensiilor private vor fi organizate în două categorii distincte. Prima categorie este reprezentată de fondurile de plată a pensiilor de tip retragere programată. Acestea vor funcționa pe bază de conturi individuale și vor asigura plata pensiilor pe o perioadă limitată de timp, stabilită în funcție de activul acumulat și de opțiunea participantului.
A doua categorie este cea a fondurilor de plată a pensiilor viagere, prin care se vor acorda pensii pe întreaga durată de viață a membrului. Legea permite și existența pensiei viagere cu componentă de supraviețuitor, situație în care plata continuă către o persoană desemnată, după decesul beneficiarului inițial.
Adoptarea și promulgarea acestei legi închide una dintre marile lacune ale sistemului de pensii private din România, respectiv etapa de plată a pensiilor. Până acum, cadrul legal era axat preponderent pe acumularea contribuțiilor, fără un mecanism complet reglementat pentru transformarea activelor în venituri de pensie. Noua lege creează premisele pentru funcționarea efectivă a întregului sistem, de la contribuție până la plată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Regimul de impozitare al...
Taxa pe stâlp a revenit în...
Primarul Craiovei, Lia Olguța...
Preşedintele Nicuşor Dan nu a...
Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...
Administrația de la Washington...
Prefectura Alba a informat...
Zăpada paralizează...
Suveranitatea economică pe care...
Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...
Raportul Artmark arată o creștere de peste 11% față de...
Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,5%, în...
Anunțul publicat de Autoritatea...
Un trader misterios a câştigat...
Prețul Bitcoin începe să crească, înainte de publicarea...
Preşedintele Nicuşor Dan...
Aderarea Bulgariei la zona...
Pe fondul unei inflații încă...
Un fost executiv de top al...
Probleme de siguranță...
Participanții la sistemul de...
Agenţia Naţională pentru Plăţi...
Furnizorul de componente auto Bosch se aşteaptă la...
Anul 2025 marchează începutul...
Piața auto a încheiat anul cu o...
Toate localităţile din judeţul...