După ce banana lipită cu scoci a fost mâncată, acum a dispărut din nou

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
De acum celebra banană lipită de zid cu un scoci care s-a vândut cu 150.000 de dolari, la un târg de artă din Florida, a fost mâncată dar înlocuită cu o altă banană, a dispărut din nou de pe perete.

Galeria de artă Perrotino, unde fusese expusă ”lucrarea de artă” și-a cerut scuze publicului că banana nu va mai putea fi vizionată, scrie Bloomberg.

Banana creată de Maurizio Cattelan, botezată Comediantul, este însoțită de un manual de utilizare de 14 pagini care oferă instrucțiuni de instalare a unei astfel de lucrări.

Duminică însă a izbucnit unn alt scandal după ce un alt artist, pe numele său David Datuna, a luat banana de pe perete și a mâncat-o, spunând că ceea ce a făcut el este un alt act artistic.

Banana de 150.000 de dolari a fost mâncată VIDEO

Prețul inițial al bananei a fost de 120.000 de dolari dar a ajuns la 150.000 de dolari, iar două astfel de ”creații”, au fost deja vândute.

Organizatorii festivalului de artă Art Basel au mulțumit gărzilor de securitate care au păzit banana dar lucrurile au devenit destul de stresante dat fiindcă aglomerația a crescut considerabil pentru vizionarea bananei iar mulținea prezenta un risc crescut pentru alte lucrări, drept pentru care au decis să retragă Comediantul de la expunere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com

pixel