Economia Turciei, într-un echilibru precar: Lira oricum se va prăbuși

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Rămâne de văzut dacă previziunile analiștilor se vor adeveri
Rămâne de văzut dacă previziunile analiștilor se vor adeveri
Alegerile au trecut în Turcia, Erdogan a câștigat. Ce urmează însă, cum va evolua economia țării, puternic zguduită de o inflație galopantă, dar și de multe alte probleme. 

Schițiând un tablou a ceea ce va fi economia turcă în perioada imediat următoare, experții companiei britanice Hargreaves Lansdown au amintit, înainte de toate, că politica monetară promovată de Erdogan a fost destul de inconsecventă, iar perspectiva obținerii unui nou mandat prezidențial a slăbit moneda țării.

În cele două săptămâni care au despărțit cele două tururi de scrutin, lira turcească a pierdut 1,72% în raport cu dolarul pe piața valutară internațională. La închiderea ședinței de vineri, 26 mai, un dolar valora 19,97 lire.

De la începutul anului 2023, lira s-a depreciat în raport cu dolarul cu aproximativ 6%, iar pe parcursul întregului an 2022 cu 40%. Unul dintre motivele acestei tendințe este noul model economic al lui Erdogan, care acordă prioritate dezvoltării exporturilor și ratelor scăzute ale dobânzilor pentru a stimula creșterea economică. Acest lucru este în contrast puternic cu ceea ce se întâmplă în alte țări, unde, în 2022, rata dobânzii de referință este majorată la intervale regulate pentru a reduce inflația.

La rândul ei, compania de consultanță Capital Economics, cu sediul în Marea Britanie, a prezis că, după alegeri, politicienii vor relaxa treptat eforturile de a controla oricum lira și îi vor permite acesteia să își continue scăderea relativ ușoară în raport cu dolarul. Commerzbank a explicat că va fi din ce în ce mai dificil să împiedice lira să se scufunde și mai mult. În plus, după alegeri, politicienii și-ar putea pierde motivația de a susține o aparentă stabilitate pe piața valutară, a mai spus Commerzbank.

Agenția internațională de rating Fitch consideră că, indiferent de cine va câștiga, următorul guvern se va confrunta în continuare cu o situație economică dificilă, în care lira va fi sub presiune din cauza cererii reținute de valută, iar inflația va rămâne ridicată.

Bank of America este de aceeași părere. Experții băncii de peste Ocean consideră că, dacă ar fi câștigat opoziția ar fi fost o mai mare volatilitate pe piață până la formarea unui nou guvern. Dar, a continuat BofA, din moment ce Erdogan a obținut victoria, lira va fi lovită puternic.

Wells Fargo preconizează că dolarul va ajunge la 23 de lire până la sfârșitul lunii iunie. Ceea ce înseamnă cu 15% mai mult decât valorile actuale. JPMorgan Chase a avertizat înainte de primul tur de scrutin că, chiar dacă banca centrală a Turciei va majora dobânda la 30% după alegeri, dolarul va crește la aproximativ 24-25 de lire.

Citește și Bursa Istanbul suspendă tranzacţiile, după un declin de 6,38%

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel