Efect Brexit. Companiile britanice se mută în Olanda.

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Practic, Marea Britanie va fi privita ca fiind din afara UE
Practic, Marea Britanie va fi privita ca fiind din afara UE
Multe companii multinaţionale se mută în Olanda, pentru a menţine accesul la piaţa Uniunii Europene după Brexit. Deja şi-au mutat sediile în Olanda giganți ca Sony şi Panasonic.

 Michiel Bakhuizen, purtătorul de cuvânt al Agenţiei guvernamentale olandeze pentru Investiţii Străine (NFIA), a confirmat că din ce în ce mai multe companii vor să se mute în Olanda. "Orice nouă decizie de relocare a unei firme, fie că este mare sau mică, este un succes", a declarat oficialul olandez, citat de AFP.

"Numărul companiilor cu care suntem în contact pentru o posibilă relocare este în creştere. La începutul anului 2017 era de 80, la începutul anului 2018 a fost numărul 150, acum sunt peste 250 de companii. Suntem în contact cu peste 250 de firme interesate de eventuala mutare în Olanda din cauza Brexit", a precizat el.

"Creşterea numărului companiilor interesate va continua, deoarece există o incertitudine majoră în acest moment în Marea Britanie. Iar dacă este un lucru rău pentru mediile de afaceri, acela este incertitudinea", a subliniat oficialul guvernamental olandez.

În Olanda a fost transferat şi sediul Agenţiei Europene a Medicamentului, care are peste 900 de angajaţi.

Citeste:  BREXIT. Planul B al lui May, neconvingător pentru Comisia Europeană

  

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel