Elevii atacă în instanță un ordin de ministru

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Elevii, nemulțumiți de noua decizie, merg în instanță
Elevii, nemulțumiți de noua decizie, merg în instanță
Mai multe asociaţii ale elevilor au anunţat, miercuri, că vor ataca în instanţă ordinul prin care se modifică pragul mediei pentru acordarea burselor de merit, de la 8,50 la 9,50.

Potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia Elevilor Constanţa, iniţiativa este susţinută de Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETm).

"Marţi (...) a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Educaţiei pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor. La nivelul ordinului, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate (...). Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectaţi sute de mii de elevi din ţară. Astfel, 730.000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii 4 ani, 730.000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiţi de eşecurile sistemului", se arată în comunicat.

Asociaţiile elevilor acuză că ordinul "a fost publicat peste noapte, din pix", fără ca proiectul să fie pus în dezbatere publică, fiind astfel încălcate principiile transparenţei decizionale.

"Astfel, Cîmpeanu dovedeşte că nu are respect nici faţă de elevi, nici faţă de legile ţării. Vom ataca în instanţă ordinul, pentru a ne asigura că niciun elev nu va fi prejudiciat în urma unor ordine date peste noapte în mod ilegal", se mai menţionează în comunicat.

Universitățile de top se îmbogățesc într-un ritm amețitor

Şi Consiliul Naţional al Elevilor a condamnat modificarea pragului mediei pentru bursa de merit de la 8,50 la 9,50, printr-un ordin de aprobare a criteriilor generale de acordare a burselor publicat în Monitorul Oficial.

"Ministerul Educaţiei tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educaţie, printr-un masacru al burselor şcolare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creşterii mediilor ca urmare a şcolii online. (...) Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă şi inechitabilă şi solicită Ministerului Educaţiei să revină de urgenţă asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea", se arată într-un comunicat al Consiliului Naţional al Elevilor transmis, miercuri, AGERPRES.

Organizaţia solicită, totodată, ca noile criterii generale de acordare a burselor să poată fi aplicate începând cu anul şcolar 2022-2023, în aşa fel încât să fie evitată o destabilizare a întregului proces, precum şi reluarea discuţiilor alături de partenerii de dialog social cu privire la modificările care trebuie aduse criteriilor folosite în momentul actual.

Având în vedere impactul major al unei astfel de măsuri pentru sistemul educaţional, nu este exclusă posibilitatea declanşării unor proteste la nivel naţional dacă Ministerul Educaţiei nu va reveni asupra deciziei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba

pixel