Elveția va suferi cel mai grav declin economic din ultimii 45 de ani

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Covid-19: Datoria Elveției CREȘTE până la finalul anului
Covid-19: Datoria Elveției CREȘTE până la finalul anului
Guvernul Elveţiei a anunţat joi că se aşteaptă la un declin al economiei de 6,7% în acest an, faţă de o scădere de 1,5% previzionată luna trecută, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

Anul viitor, a previzionat Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO), economia ar urma să înregistreze un avans de 5,2%, în funcţie de desfăşurarea marilor evenimente sportive.

Declinul din 2020 ar fi cel mai sever din 1975, când economia elveţiană a fost afectată de evoluţiile preţurilor de pe piaţa petrolului.

"Aceasta este una dintre cele mai severe crize de la Al Doilea Război Mondial. Viteza şi forţa scăderii activităţii economice este, pur şi simplu, fără precedent. În două luni, situaţia economiei s-a deteriorat semnificativ", a afirmat economistul SECO Ronald Indergand.

Miercuri, ministrul de Finanţe Ueli Maurer a estimat că, în urma restricţiilor introduse pentru stoparea epidemiei, economia a înregistrat săptămânal pierderi de cinci miliarde de franci elveţieni (5,13 miliarde de dolari).

Piața metalelor prețioase. Ce se întâmplă cu prețul aurului

Rata şomajului în Elveţia ar urma să crească la 3,9% anul acesta şi la 4,1% în 2021, a estimat SECO.

În pofida faptului că a lansat un pachet de sprijinire a economiei în valoare de 62 de miliarde de franci (63,85 miliarde de dolari), "pandemia de coronavirus ameninţă multe companii cu supra-îndatorare şi în consecinţă faliment", au avertizat autorităţile elveţiene.

Elveţia, cu o populaţie de 8,6 milioane de locuitori, a ajuns joi la 28.496 cazuri de infectare cu coronavirus şi la 1.268 de decese.

În 16 aprilie, Guvernul Elveţiei a anunţat o ieşire din izolare "lentă" şi "progresivă" începând cu 27 aprilie, datorită faptului că propagarea pandemiei de COVID-19 a încetinit în ţară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Alertă DNSC
Rompetrol
ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik

pixel