ENEL: Cât de importantă e transmiterea INDEXULUI şi cum se calculează factura în lipsa acestuia

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
Noi magazine ENEL
Noi magazine ENEL
EXCLUSIV
Ioana Krekan, manager Activare şi Facturare Enel, a explicat, pentru cititorii DC Business, cum se transmite indexul şi cât de important este acest lucru pentru abonaţi. 

Ioana Krekan, manager Activare şi Facturare Enel, a explicat cum se va calcula factura dacă un abonat nu transmite la timp indexul.

„Este foarte important să îl transmitem, deoarece acesta reflectă cantitatea, mai exact consumul exact din acea perioadă şi este folosit în emiterea următoarei facturi. Trebuie să înţelegem că dacă nu avem acest index transmis, vom aplica alte reguli de facturare. Şi anume: fie vom folosi o citire de regularizare de la distribuitorul de energie electrică sau gaze naturale – dacă există, dacă distribuitorul a făcut o citire efectivă în teren a contorului – iar dacă nu avem, vom merge mai departe şi vom factura fie pe convenţia de consum – dacă există şi dacă clientul o are deja semnată cu noi – sau vom merge pe o cantitate estimată de distribuitorul de energie electrică.

Acesta este motivul pentru care este important să transmitem indexul: pentru a reflecta cantitatea de energie electrică consumată în perioada respectivă” a explicat Ioana Krekan pentru cititorii DC Business.

Cât priveşte perioada în care trebuie transmis indexul, Ioana Krekan a spus: „Fiecare client are o perioadă dedicată în care îşi poate transmite indexul lunar, atât la energie electrică cât şi la gaze naturale. În cazul clienţilor ENEL ENERGIE şi ENEL ENERGIE MUNTENIA, clienţii regăsesc în pagina trei a facturii detaliile despre perioada şi modalitatea de transmitere a indexului. Acolo regăsim adresa locului de consum, codul de identificare şi, cum menţionam mai devreme, avem şi partea de transmitere index, unde regăsim numărul la care putem fi apelaţi pentru transmiterea indexului în cazul în care nu îl transmitem din aplicaţie, intervalul în care trebuie să transmitem indexul şi intervalul alocat citirilor noastre de regularizare”.

VIDEO:

Youtube video image

 

Citeşte şi: ENEL: Cum se citeşte factura şi cum afli dacă ţi s-a aplicat plafonarea/compensarea - VIDEO

 

Ioana Krekan, manager Activare şi Facturare Enel a explicat, pentru cititorii DC Business, unde găsim pe factura de energie/gaze referiri la compensare şi plafonare. Află detalii aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

pixel