Erdogan și Putin se felicită reciproc pentru proiectul TurkStream

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Vladimir Putin si Recep Tayyip Erdogan
Vladimir Putin si Recep Tayyip Erdogan
Noul gazoduct din Rusia va fi operaţional în 2019 şi va transporta 31,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, a anunţat luni preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a participat, alături de omologul său rus Vladimir Putin, la o ceremonie ce a marcat finalizarea unei noi secţiuni a proiectului TurkStream, transmit DPA şi Reuters. 

"Proiectul TurkStream va fi gata de operare în 2019, după efectuarea tuturor testelor. Cel puţin jumătate din gazele tranzitate prin noul gazoduct vor ajunge pe pieţele europene prin Turcia", a declarat Erdogan, la ceremonia desfăşurată la Istanbul.

La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că gazoductul TurkStream va sprijini dezvoltarea economiei Turciei şi "va fi un factor important pentru asigurarea securităţii energetice pan-europene. Turcia va deveni un hub european major pentru sectorul energie".

Putin şi-a exprimat încrederea că volumul schimburilor comerciale dintre Rusia şi Turcia ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari pe an, acesta fiind şi nivelul celor dintre Rusia şi China.

Lucrările de construcţie la porţiunea submarină a conductei TurkStream au fost finalizate, a anunţat luni un director al Gazprom, Oleg Aksyutin.

Estimat la şapte miliarde de euro, proiectul TurkStream prevede construcţia a două conducte cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz pe an fiecare, ceea ce va permite Rusiei să îşi reducă dependenţa de Ucraina ca rută de tranzit pentru livrările sale de gaze destinate Europei.

Lucrările la gazoductul TurkStream, care va lega Rusia de Turcia via Marea Neagră, au început în luna mai 2017. Prima linie a acestui gazoduct este destinată aprovizionării cu gaze ruseşti a consumatorilor din Turcia, în timp ce a doua linie va permite furnizarea de gaze consumatorilor din sudul şi sud-estul Europei.

Potrivit informaţiilor apărute în media, Rusia analizează mai multe opţiuni pentru a extinde gazoductul TurkStream prin Bulgaria şi Serbia sau prin Grecia şi Italia.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, prin Marea Baltică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Instalații gaze / sursa foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...


pixel